Castigatorii Indrazneste 2010!

Concursul Indrazneste! si-a desemnat castigatorii pentru anul 2010:







Proiect: Locuire Utopică. Spaţiu public vs spaţiu privat

Autor: Osiac Maria Corina



Proiect: Implementarea informaticii în configurarea texturii urbane, Function Modeller

Autor: Vâlcu Horaţiu Cosmin



Proiect: Muzeu de artă contemporană

Autor: Laurian Ghiniţoiu





Proiect: Centru studenţesc

Autor: Anca Crişan, Lorincz Bialis Agota Katalin



Proiect: Locuinţe colective în sit real

Autor: Tărţău Cristina, Frăţilă Cristian Teodor





Multumim tuturor participantilor si va asteptam cu proiecte si anul viitor!


Echipa Arhitext.

Locuinţe colective – Piaţa Victoriei ** (Nr 12/2010 Arhitext)

TĂRŢĂU CRISTINA-ALEXANDRA, FRĂŢILĂ CRISTIAN-TEODOR*


Sit lângă Piaţa Victoriei, sit in Bucureşti!
Ce este caracteristic Capitalei? cum am descrie azi oraşul în care trăim? “Micul Paris”, “îngrămădire de sate”, “oraş haotic”? În cartea “Oraşul transparent”, dl. Ştefan Ghenciulescu încearcă să răspundă acestor întrebări utilizând termenul de “porozitate”. Ţesutul transparent al Capitalei este privit ca expresie a unei culturi a locuirii. Pe străzile din Bucureşti pătrunzi cu privirea până în adâncimea parcelei . Am renunţat la utilizarea unor bare compacte de apartamente pentru un ansamblu ridicat de la sol şi cu parter discontinuu.

În imediata vecinătate a sitului se află deja un bloc de apartamente P+8, o prezenţă importantă pe care n-o putem ignora. Din cauza umbrei puternice lăsată de acesta, am poziţionat construcţia pe directia E-V. Forma sitului – simplificată – aduce a patrulater cu 2 colţuri intrate adânc în interior, “presând” vecinătăţile. Clădirea noastră, iniţial dreaptă şi orizontală, ajunge o sinusoidă. Deoarece ţesutul din zonă este deja destructurat, am vrut ca printr-un singur gest să determinăm întregul ansamblu. Sinusoidei bidimensionale i s-a adăugat spaţialitate, rezultand astfel o spirală. Spirala ADN, metaforă a vieţii : arhitectura ca element viu al existenţei noastre -formăm şi suntem formaţi de cadrul de viaţă / orientarea proiectului către arhitectura sustenabilă.
Înălţimea variabilă a barelor de apartamente face trimitere la ţesutul fragmentat din vecinătate.





Avantajul locuinţelor individuale, în general, este spaţiul verde din jur, grădina. Când densitatea construitului trebuie să crească, casele se suprapun şi devin imobile colective. Spaţiul verde dispare. De ce să nu-l recâştigăm, punând grădina peste casă? Acoperişurile verzi servesc drept izolare termică şi fonică a ambientului locativ, îmbunătăţesc gradul de umezeală din aer , produc oxigen, au valenţe estetice - în Bucureşti , terasele locuinţelor colective se reduc la suprafeţe nesfârşite de carton asfaltat.
Blocul existent şi ansamblul propus au fost legate printr-o curte scufundată, cu magazine dispuse perimetral. Zona parterului este rezolvată numai cu funcţiuni publice. Am optat pentru o serie de activităţi care să nu deranjeze fonic locatarii: birouri de proiectare / consultanţă / magazin de haine / librărie . În extremităţi se află o cafenea şi un after-school. În imediata vecinătate a cafenelei, dalajul zonei pietonale este îmbogăţit cu o reţea de jeturi de apă.


*studenţi an III, FACULTATEA DE ARHITECTURA “ION MINCU”,
**Proiect notat cu nota 10 in anul 2010

Casă de expoziţie pentru tineri artişti** (Nr 12/2010 Arhitext)

Komsa Reka Maria*


Cartierul Magdolna din Budapesta se află în inima oraşului, însă nu este tratat demn pe măsura valorilor locaţiei. Este fostul carier evreiesc, având case construite la începutul secolului XX. in stil eclectic si secesion. Azi cartierul este locuit de o populaţie dificilă, confruntându-se cu probleme financiare şi de integrare în societate.
În cadrul Facultatii de Arhitectură din Budapesta am avut şansa să dezolt proiectul unui muzeu pentru acest cartier. În urma analizelor în echipă am ales locaţia potrivită şi am conceput o serie de funcţiuni, care au scopul de revitalizare a cartierului, şi de integrare în viaţa socială. Echipa noastră a ales următoarele funcţiuni: o casă de joacă şi teatru de păpuşi, un teatru alternativ şi un muzeu de arte contemporane. Acestea comunică între ele, atât tematic, cât şi fizic, creând un nou spaţiu urban.
Personal am dezvoltat proiectul muzeului pe un sit comun cu teatrul alternativ, de unde porneşte conceptul proiectului: casa de expoziţie, fiind şi ea însăşi un exponat al locului, reprezintă o poată de intrare în noul spaţiu urban al culturii, fiind deschis şi primitor pentru toată lumea. Casa nu este doar un muzeu, ci şi locul vieţii sociale, al întâlnirilor, pentrecerilor după spectacole, etc.
Pornind din acest concept, clădirea este formată din două corpuri, unul fiind ridicat pe piloni datorită sitului îngust, pentru a evita spaţiile apăsătoare între două clădiri înalte. Începând de primul nivel corpurile sunt legate cu pasarele, acestea fiind părţi importante a traseului interior pentru parcurgerea expoziţiilor. La nivelul parterului atât în interior cât şi în exterior spaţiul este deschis, oferind transparentă, fluiditate, vizibilitate, lumină. Acest nivel adăposteşte curtea, o cafenea, o terasă, şi un foaier. Următoarele trei etaje sunt caracterizate de opacitate, intimitate, orientare, traseu. În clădirea majoră lumina pătrunde pe golurile faţadei de tablă perforată, având rolul doar de a orienta vizitatorul pe traseul potrivit, pe când clădirea mai îngustă, pe piloni, este in totalitate închisă. Acesta fiind îngustă, cu înâlţimi interioare mari are avantajul unor spaţii care permit expunerea obiectelor pe pereţi sau tavan, creând doar două fluxuri de vizitare.




O altă caracteristică a clădirii este suprapunerea nivelelor după modelul unor straturi independente, astfel creând în interior jocuri de lumină, nivele decalate intre cele două corpuri, o dirijare a traseelor. Planimetria capătă o formulă pură, din care reies spaţii ambivalente, având fiecare un rol complementar la funcţia de sală de expoziţie.
Din punctul de vedere a structurii am apelat la una metalică, datorita avantajelor de zvelteţe la deschideri mari. Dotările necesare şi anexele sunt amplasate la subsol.
*Student an III, Facultatea de Arhitectura Cluj-Napoca
** Proiect notat cu 10

Green Hotel – O alternativa posibila** (Nr 12/2010 Arhitext)

Proiectul din cadrul disciplinei de Proiectare Specializată (an III, semestru II) a fost inedit atât prin caracterul ecologic al reamenajării, cât şi datorită libertăţii pe care ne-o acorda. Erau încurajate experimentările de orice fel: atât în privinţa materialelor cât şi în alegerea şi combinarea pieselor de mobilier.
Intitulat Green Hotel – O alternativă posibilă, el presupunea optimizarea şi reamenajarea unui apartament situat la ultimul nivel al unui hotel din Cluj-Napoca, în cazul de faţă hotelul Napoca. Se recomanda folosirea unor materiale naturale, reciclate sau reciclabile, a unor finisaje care fac trimiteri la natură. Piesele de mobilier puteau fi clasice sau moderne, respectând însă caracteristici care ţin de ergonomie, confort etc.
Am considerat că o cameră de hotel poate fi percepută nu doar ca un spaţiu de locuire temporară, ci şi ca o experienţă. Astfel definită, ea devine dintr-un simplu spaţiu de trecere unul care te provoacă, căruia trebuie să te adaptezi. Ea este totuşi un spaţiu familiar, care aminteşte de o căsuţă din copac, ca în copilărie, de o locuinţă de vară, de o baracă în mijlocul naturii. De aceea, mobilierul are un aspect mai degrabă improvizat, neutru, lăsând loc elementului principal al reamenajării: verdele. Prezent atât sub forma unui perete vegetal în camera de zi, cât şi ca un covor de iarbă pe balcon, el poate fi văzut din toate încăperile.
Materialele utilizate sunt în culori neutre, finisate minimal sau în stare brută. În zona de zi domină peretele verde; duşumeaua şi corpurile de iluminat de hârtie fiind albe. Minibarul este realizat din cutii de fructe reciclate, iar scaunele din straturi de hârtie şi carton. În zona de noapte cuvertura de tip „quilt” şi covoarele tradiţionale sunt accente de culoare. Dormitorul este despărţit de baie printr-un perete de sticlă sablată, cada de baie fiind amplasată astfel încât să poţi admira oraşul. (dobandind o perspectiva asupra orasului)
Piesele de mobilier sunt de trei tipuri: asamblate din obiecte reutilizate (paleţi, cutii de fructe, resturi de lemn sau textile), realizate din materiale ecologice (lămpile din hârtie reciclată, canapeaua cu tapiţeria din pânză de sac sau cada de baie din lemn) sau obiecte ecologice (vasul de toaletă care refoloseşte apa din lavoar).



Nu este o cameră luxoasă de hotel, care să ofere confort. Este o cameră în care experimentezi un alt mod de viaţă, iar locatarul poate scăpa de grijile vieţii cotidiene. Un fir de iarbă, o frunză şi un pat simplu odihnesc atât sufletul cât şi trupul.


Studenţi:Anca Crişan, Lőrincz Biális Ágota Katalin, Mihai Marcu*





* studenti in anul III, la Facultatea de Arhitectura si Urbanism, Universitatea
** proiect notat cu 10 in anul 2010

Centru Studenţesc** (Arhitext nr. 11/2010)

*Crişan Anca Roxana şi Lőrincz Biális Ágota Katalin


”Se pune în mod curent problema inserării unei arhitecturi noi într-un cadru urban deja constituit; mai mult, este chiar de dorit ca mediul construit să fie permanent adaptat, pentru ca funcțiunile contemporane să-l poată coloniza și menține viu.
Tema semestrului 1 presupune inserția în cel mai contrângător context posibil: centrul istoric, arie clasată ca zonă de rezervație de arhitectură pe lista monumentelor istorice,
un proiect cu program flexibil în zona ultra-centrală, un obiect relativ mic de arhitectură - un Centru Studențesc.”
(citat din Tema de proiectare – conf. dr. arh. Dana Vais)





Situl nostru se află pe strada Petroșeni, la capătul străzii Paul Chinezu, şi are formă trapezoidală, fiind format prin comasarea unor parcele în jurul unei pieţe medievale. De altfel, pe lângă acest sit trecea vechiul drum care înconjura zidul cetăţii. Drept urmare, am propus redeschiderea traseului pietonal pentru a face situl cât mai accesibil creînd prin acest gest o mică piaţetă pe parcela noastră, pentru întruniri studenţeşti. Constrâns de vecinătăţi, regulamente urbanistice şi de provocarea de a insera o arhitectură în așa fel încât atmosfera spațiului urban istoric să își păstreze calitatea, volumetria clădirii sa conturat de la sine: două corpuri diferite, articulate de un al treilea volum transparent care deserveşte intrarea în incintă şi găzduieşte casa scării.


În ideea unei integrări cât mai subtile, am preluat forma haotică a clădirilor din jur, care s-a tradus în volumetria dinamică, cutată, a acoperişului.
Funcţiunile se gradează de la public spre privat, la parter aflându-se cele publice cafenea, spaţiu de expoziţie; la etajele superioare studio, birouri, mediatecă.
În ultima etapă a proiectului ne-am axat pe crearea unor ambianţe exterioare şi interioare cât mai favorabile, alegând Corten-ul şi sticla ca principale materiale de finisaj.
La baza întregului proiect se afla ideea de legătură, de articulare, care se materializează nu numai în volumetria ruptă a clădirii, ci şi prin traseul pietonal sau prin spaţiile interioare deschise. În plan socio-cultural, ea se transpune prin încurajarea comunicării permanente, prin relaţii şi contacte între studenţi, specifice acestui program.

*Studente anul III la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Cluj
*proiect notat in anul 2010 cu nota 10

Locuință pentru doi ani (Arhitext nr. 11/2010)*

Tema. Exercițiul din primul semestru al celui de-al doi-lea an de studiu presupunea imaginarea unui scenariu destul de cunoscut, din păcate, în România ultimilor ani care nu și-a găsit încă soluții nici în combaterea riscului, nici în rezolvarea consecințelor: ca urmare a unei calamități naturale de proporții – inundații provocate de viiturile râurilor – o așezare din mediul rural este afectată iremediabil. Provocarea temei consta în soluționarea problemei adăpostirii sinistraților pe o perioadă de timp medie – de la unu la doi ani – timp în care se presupune că locuințele originale sunt reconstruite. Mai exact, tema era imaginarea unei tabere de locuințe sociale pentru sinistrați (sociale cu dublul sens de locuințe subvenționate și cel al rolului de reîntregire a comunității ) situată în apropierea locului producerii dezastrului, dar pe un amplasament ferit de eventuale replici ale calamității, care nu necesită lucrări semnificative de sistematizare, cu prezentarea a două tipuri diferite de locuințe (pe criteriul numărului de persoane găzduite), a relațiilor dintre construcții, echipamentelor edilitare, anexelor gospodăresti și nu în ultimul rând a unui centru multifuncțional care avea rolul de a prelua toate funcțiunile de interes public dintr-un sat, inclusiv distribuirea/depozitarea de ajutoare de orice fel.

Costrucțiile se cereau a fi independente, demontabile, reutilizabile total sau parțial, modulare în sensul ca prin adaptări să poată răspunde diferitelor condiții impuse de funcțiuni, numărul și categoria utilizatorilor ș.a.
Conceptul este puternic înrădăcinat în tipologia colonială a așezărilor rurale săsești din România (întâlnite îndeosebi în județul Sibiu). Circumstanțele istorice, geografice, economice și nu în ultimul rând sociale au constituit factorii modelatori ai acestor comunități săsești, care se gospodăreau pe loturi înguste de teren dar prelungi, într-o orânduire intimă și relații de vecinătate ce răspundeau necesităților de confort psihologic într-o vreme măcinată de ostilitate. Casele erau dezvoltate pe o singură axa în lungul parcelei, cu un caracter relativ flexibil, adaptându-se trebuințelor spațiale prin adaosul de încăperi și anexe în capătul opus frontului străzii. Pulsul așezării era dat de biserica fortificată din centrul satului, simbol al unei comunități unite sub aceleași auspicii.
Astfel am reinterpretat locuința săsească de tip vagon atribuindu-i de data aceasta cuvântului și valența sa proprie - mijloc de deplasare - în această călătorie temporară dar suficient de îndelungă pentru a conta în viața unui om. Prin urmare am segmentat acest vagon ipotetic în module (cadre) transversale cu dimensiunea plană de 1.6m x 4m si h =3,5m, dimensiuni ce reprezintă o linie mediană între spațialitatea fundamentală a locuirii și cele suportate de un mijloc de transport pe cale rutieră obișnuit. Pe lângă axialitatea longitudinală a unui vagon, care determina oarecum o deschidere, accesibilitate și străbatere a volumului doar din capete, s-a încercat interferența cu mediul (gospodăria) și prin relații transversale, de unde și jocul de volume care generează o gradare a spațiilor imediat învecinate; în cazul unității «zig-zag» alveolele rezultate conferă un caracter intim și mai domestic locuinței, facilitând o mai bună dizolvare a acesteia în cadrul gospodăriei.





Locuința se dezvoltă funcțional pornind de la nucleul-modul care adăpostește zona de zi/luat masa/bucătărie (asemanarea cu locuința tradițională) și zona de noapte segregată pe criteriul părinți/copii, amenajată fie într-o camera din accepțiunea obișnuită fie compusă din nișe de dormit, maximizând potențialul unor module cu dimensiuni relativ modeste. Fiecare astfel de modul are rigiditate proprie și poate fi dotat cu instalații tehnico-sanitare în funcție de necesitate. Acestea se compun etanș în ansambluri redemontabile cu ajutorul unor detalii de îmbinare speciale (4 situații de îmbinare în funcție de poziția unui modul față de cel(e) învecinat(e)).

Stud. arh. Bogdan Hămbășan, Facultatea de Arhitectura Cluj-Napoca
* proiect notat cu nota 9.