LOCUIRE UTOPICĂ. Spaţiu public vs spaţiu privat**(Nr 7/2010 Arhitext)

Osiac Maria Corina*

În cadrul acestui proiect s-a cerut imaginarea unui ansamblu de locuinţe din care să poată lipsi autoturismele. Casele trebuie să integreze activităţile curente ale unei familii, nu doar simpla adăpostire. Am plecat astfel de la ideea redefinirii conceptului de locuire din punctul de vedere al relaţilor din cadrul familiei şi al comunitătii. Ideea de pornire a fost aceea de a împărţi totul pe verticală pe mai multe layer-e, profitând în primul rând de lipsa maşinilor. Am ales ca tot spaţiul de la nivelul solului să rămână neatins, să poată fi un continuu loc de joaca, de “loisir”, un spaţiu fără limite şi repere. Tot ceea ce însemnă locuire a fost ridicat deasupra , în timp ce spaţiul dedicat comunităţii, ateliere, locuri de întâlnire, maidane au fost plasate sub layer-ul principal.
Sistemul de locuire oferă un bun suport familiei şi coexistenţei mai multor generaţii, fiind flexibil, adaptabil nevoilor fiecăruia. Totul este conceput modular, casa este introvertită cu spaţii minimale, pentru a servi numai strictului necesar locuirii şi pentru a încuraja evadarea dincolo de limitele casei.







Casa nu este conceputa doar din zona de zi şi de noapte. Fiecare işi desfaşoară aici activităţile zilnice, având propriul atelier, pentru că activităţile lucrative “externalizate” în lumea modernă, au tendinţa să revină tot mai mult în cadrul casei.
Provocarea de a imagina un ansamblu de locuire “fără maşini” a reusit sa ne faca să întelegem principiile de coagulare ale unei comunităti, principii care în lumea “modernă” nu mai fac obiectul studiului. Azi, casa a devenit doar o camera de hotel iar omul doar un robot care parcurge zilnic drumul dintre casă şi locul de muncă.

*studentă anul IV la Universitatea deArhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti
**proiect notat cu 9,30 în 2009