Locuinţe colective în Istanbul* (Arhitext Nr.1/2013)

Datorită numărului mare de locuitori și a densității ridicate, Istanbul a devenit o metropolă aglomerată, atât din punctul de vedere al spațiului construit cât și din punctul de vedere al traficului. Lipsa de spații verzi, de spații publice libere în care oamenii să poată interacționa se simte din ce în ce mai tare. Halic este una din cele mai aglomerate zone având o istorie bogată și resimțindu‑se puternic urmele industriei poluante ce nu de mult a fost eliminată din aceasta zonă.

Conceptul meu pornește de la această analiză a zonei și de la studiul nevoilor locuitorilor din această zonă. Astfel am încercat să creez o platformă care să susțină un spațiu nou, izolat și retras față de aglomerația străzilor. De asemenea, platforma susține și frontul pe tot parcursul străzilor.

Ideea de picnic, de spațiu verde, de gătit afară și de spațiu verde comun se găsește în tradiția turcească și  am încercat adaptarea ei la spațiul de deasupra platformei. Astfel există modulele de locuit, care sunt spațiul privat, cu mici grădini interioare la fiecare etaj iar spațiul verde este un spațiu comun. De asemenea, pe toată suprafața platformei se găsesc perforații care formează curți interioare și spații de socializare (recreere și zone sportive). Astfel se creează o bună iluminare a părții de jos a platformei unde se află parterul duplexelurilor aparținând modulelor de locuit și diferite alte spații publice (săli de concert, de expoziție, birouri, grădinița, etc.) În interiorul suprafeței construite se aflau mai multe fabrici abandonate sau într‑o stare proastă, iar pe una dintre ele am convertit‑o într‑un spațiu comercial, cu o piațetă.

Modulele de locuit sunt așezate în așa fel încât să existe posibilitatea construirii unor noi module de‑a lungul anilor atunci când densitatea locuitorilor din această zonă va crește și va fi nevoie de noi spații rezidențiale.

Orașul este caracterizat de relieful în pantă, datorită dealurilor specifice zonei. Astfel am încercat adaptarea acestor pante prin legăturile între spațiul verde și curțile interioare. Parcursul acestei zone va fi caracterizat de urcușuri și coborâșuri. 

*Autor: Zoltan Antal, student al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cadrul Universității Tehnice, Cluj‑Napoca. Proiectul a fost notat cu nota 9 în anul 2012.

Bibliotecă de Arhitectură în Roma*(Arhitext Nr.1/2013)

Odată cu decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Profesor Arhitect Kenneth Frampton în mai 2010 la UAUIM acesta a ținut o conferință cu titlul «Megaform as urban landscape». Undeva la mijlocul conferinței acesta relatează o întâmplare care a avut loc la o altă conferința la care a participat:

Se face că, părăsind conferința, împarte spațiul comun și plin de tensiune al liftului cu arhitectul Frank Gehry, pe care acesta îl criticase în nenumărate rânduri în scrierile sale. Gehry intră în vorbă cu Frampton și îi propune o întâlnire în care să încerce fiecare să‑l înțeleaga pe celălalt, între ei existând clar o tensiune ce trebuia rezolvată. Frampton acceptă politicos, dar ne relatează cu un zâmbet pe buze că această întâlnire nu va avea loc niciodată, desconsiderându‑l total pe Gehry.

Acest mod de a gestiona tensiunile ce apar în cadrul breslei este un exemplu clar de proastă comunicare între părți. Cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, adevărul probabil este undeva la mijloc, fiecare având dreptate și în același timp greșind asupra anumitor factori. Ofensele și egourile nu își au locul într‑un cadru atât de complex. Proiectul își propune medierea discuției contemporane despre arhitectura, alegând detașarea de părțile participante și arbitrând echidistant partida. O bibliotecă de arhitectură (amplasată într‑un oraș care parcă a refuzat modernizarea și vis‑a‑vis de una din puținele opere de arhitectură contemporană ale Romei: MAXXI‑ul lui Zaha Hadid‑care a tratat un sit simetric) este locul perfect în care, la nivelul breslei, dar și în spațiul public amenajat deasupra, se pot discuta și ulterior soluționa problemele arhitecturii contemporane. Putând fi considerată ca un mic Master‑Plan, soluția încearcă detașarea de ceea ce înseamnă o clădire industrială păstrată și restaurată de pe sit sau construcția unei clădiri la capătul opus: nouă și cu un limbaj arhitectural contemporan discutabil. Să‑i dăm lui Zumthor cele 3 clădiri recuperate de pe sit să le restaureze și să le învie, lui Foster clădirea din capătul opus al sitului să construiască un turn cu noile metode de design parametric, iar noi să ne așezăm undeva între cele 2 intervenții, învățând de la ambii și criticându‑i constructiv în același timp.

*Autor: Ștefan Adrian Nechita, student al Facultății de Arhitectură din cadrul Univeristății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu», București. Proiect notat cu nota 10  în anul 2011.

Verandă la Piaţa Chibrit* (Arhitext Nr.1/2013)

   

Proiectul nostru nu este un proiect de locuințe. A fost de la bun început un exercițiu de gândire a unei locuiri colective. Undeva pe Calea Griviței, între fabrici și depouri abandonate din cărămidă, căi ferate, case cu viță‑de‑vie ascunse de blocuri socialiste înveselite cromatic, benzi de verande‑termopan, tarabe ad‑hoc, câini vagabonzi, cotloane de joacă, claxoane de mașini, clopote de biserici și sunetul discret al străzilor pierdute între grădini patriarhale.

LOCUIRE – O schița cu situații și personaje  aproape caragialiene. La începutul studiului, după șiruri nesfârșite de întrebări fără răspuns, ne‑am uitat în curtea noastră personală, de fapt, în curtea blocului. Pentru noi, locuirea colectivă înseamnă «la bloc». Din propriile trăiri și amintiri, studii și povești, am încercat să creionăm o imagine a unui bloc de apartamente socialiste.  Aparent aceeași structură riguroasă și ne‑generoasă, este transformată, răpusă și supusă, generând o varietate aproape incredibilă. Frizeria din baie, chinul urcării dulapului pe casa scării, sufrageria sufocată de mobile, bradul de Crăciun prea mare pentru înălțimea standard, discuția peste balcon, vecinii care stau la bere în spatele blocului, câinele protejat al scării, sculele din balcon, sunt toate situații intrate în memoria colectivă.

Geamlâcul. De aici încolo, întrebarea a fost cum am putea locui mai bine de atât. Cum ne‑ar plăcea nouă să locuim, urban și colectiv, în Bucureștiul de acum? Atunci am redescoperit spațiul fascinant al verandelor închise. Locuirea dinainte de bloc, mediată,  transparentă. Geamlâcul bucureștean prin ale cărui ochiuri mici de sticla se întrepătrund casa, curtea și strada, o extensie a camerelor spre exterior. Aparent uitat de producția de arhitectură, am găsit în acest spațiu al verandei armistițiul între o locuire individuală împlinită, constrângeri urbane, transparență și intimitate.

Veranda devine spațiul principal al casei tale, care strânge laolaltă toate activitățile cotidiene. Celelalte camere devin doar nișe funcționale, care, prin dimensiunea restrânsa, îndreaptă locuirea spre verandă.  Este conturată, în partea de jos, de un corp de mobilier continuu, iar deasupra, de etajere. Acolo se adună toate lucrurile din casă, înșirate, devenind chiar ele un filtru al intimității. Acolo, familia gătește, mănâncă, povestește, citește, se joacă, dansează si privește ploaia care se scurge pe tâmplăria delicată, sau curtea din mijloc în care se aud strigăte de copii.

Din București. Locuințele‑verandă se orientează după soare și stau împreuna  pe un parter‑soclu care se raportează la spațiul protejat al fundăturii, la piața din coltul străzii, la porticul comercial, la grădina intimă, la cărămida nuanțată și oțelul frumos îmbătrânit ale Griviței Roșii. Orașul însuși ne‑a ajutat să îi găsim un mod de locuire potrivit.

Frumusețea unui demers. Începând de la gândirea locuirii, am pendulat aproape obsesiv între scara mica a unei unități de locuire și scara orașului. Între cele doua, am învățat din istoria locului, povești și legende, machete la scări diferite, plimbări prin București, detalii de tâmplărie, structură, geamlâcuri ascunse și hale de cărămidă. Studiul urban și detalierea tehnică, atât de tranșant definite în tema proiectului ca faze distincte, nu s‑au desprins în mințile noastre de poezia locuirii, ajutându‑ne sa îi dăm o formă plină. Lucrurile s‑au legat în pași mici, gândindu‑le mereu împreună.

*Autori: Laura Cristea, Cristina Popescu studente ale Facultății de Arhitectură din cadrul Univeristății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu», București. Proiect notat cu nota 9,5 în anul 2012.

Centru de afaceri şi pol urban în Galaţi* (Arhitext Nr.1/2013)

Proiectul prezentat are la bază două principii: organizarea unor puncte care să deservească baza proceselor sistemului economic și oferta evoluției acestora în cadrul zonal, național și internațional; și restructurarea și îmbunătațirea fondului construit cu funcțiune predominantă de locuire colectivă.

Prin punerea accentului pe axa diagonală principală de circulație și de desfașurare a funcțiunilor din cadrul sitului, s‑au stabilit trei puncte comerciale și de servicii, acestea fiind clasificate la rândul lor ca și importanță în funcție de vectorii economici zonali, care mai departe au stabilit și regimul de înălțime, spațiile publice și ponderea față de zonele verzi; către suprafața dominantă din sit care este caracterizată de funcțiune de locuire colectivă.

Aspectul regimului de înălțime a fost important și din nevoia accentuării cadrului funcțional dar și printr‑o legatură estetică care face trimitere la elementele de apă și aer. Cele trei puncte de greutate din cadrul sitului deși beneficiază de un potențial de ocupare mai mare, regimul de înălțime mai mare stabilizează planul vertical și diferența funcțională.

Punctul Sud‑Vestic al diagonalei este tratat ca o poartă către oraș și introduce actorul urban în imaginea urbana destinată întregului parcurs, acesta este în legătura cu combinatul siderurgic și cu zona cea mai îndepărtată sudic de Galați. Punctul central este clasificat ca fiind cel mai puțin important ca și necesitate, față de restul punctelor, acesta fiind influențat de către o suprafață mare de  funcțiuni de învățământ și sănatate publică. Punctul cel mai important ca amploare în sit este cel din Nord‑Est reprezentat prin cea mai mare densitate și suprafață ca funcțiune de servicii și comerț. Acesta are ca influențe economice centrul orașului, precum și gara din Galați cu întregul sistem circular feroviar. În plus are ca influență și o parte din portul industrial din Galați împreună cu o parte importantă reprezentată de funcțiunile de agrement învecinate.

Alegerea restructurării printr‑o formulă existentă de tramă stradală, împreună cu stabilirea și dimensionarea edificabilului și a fronturilor și a curților interioare, s‑a realizat în baza dimensionării sitului studiat și a adaptabilității sitului la noua tramă. Îmbunătățirea calității vieții este scopul final al întregului proiect, dar prin aducerea funcțiunilor vitale evoluției economice pretabile orașului Galați.

*Autor: Andrei Alexandrescu, student al Facultății de Arhitectură din cadrul Univeristății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu», București. Proiect notat cu nota 8 în anul 2012.