Thursday 29 August 2013

Ansamblu hotel-teatru, Buzeşti-Berzei* (Arhitext nr. 4/2013)





Soluţia propusă a avut la bază ideea fluidităţii, a formelor organice, în totală opoziţie cu situaţia existentă a zonei. Lejeritatea spaţiului se împleteşte cu tratarea modernă a expresiei volumetrice, iar amenajarea unui spaţiu comun public, vine să contracareze absenţa lui actuală.
S-a dorit un spaţiu aerisit, degajat, fluid, care să pună accent şi amnajarea spaţiului neconstruit, fără o extremă a dezvoltării imobiliare pe care o întâlnim azi: aceea de a ocupa cât mai mult din suprafaţa terenului. Ansamblul teatru-hotel devine un ansamblu prin integrarea lor într-un spaţiu amenajat pentru public.
Denivelări de teren, galerii comerciale şi chiar o promenadă unde se pot găsi informaţii şi imagini ale zonei de dinainte de demolare, expoziţii, toate legate de memoria vechiului Buzeşti. Amenajarea poate fi folosită ca spaţiu expoziţional, organizare de evenimente în aer liber, concerte, asa încât nucleul social şi activităţiile lui conexe să se desfăşoare aici: terase cursive, ce conduc spre o bună perspectivă asupra zonei, terase ale cazării, spaţii pentru petrecerea timpului liber.
Teatrul, ce se ridică din amenajare are, datorită gradenelor, posibilitatea de manifestare a diverselor activităţi în aer liber. El se defineşte prin ideea de mobilitate de unde şi soluţia propusă. O zonă care atrage şi nu respinge. O zonă revitalizată, energică, dinamică, care să vibreze prin pulsul social.
Hotelul are un regim de înălţime de 21 m fiind amplasat pe un teren asupra căruia s-au făcut demolări în masă, cu o suprafaţă de 6000 mp, din care 3000 mp au fost alocaţi strict funcţiunilor la care acesta răspunde, restul intrând în amenajarea publică alături de galeria comercială şi spaţiul de expoziţie pentru vechea imagine a zonei.






Acesta conţine cazarea: 267 locuri / 150 camere împărţite în camere de 2 locuri, camere de 1 loc, camere pentru persoane cu mobilitate scăzută şi apartamente de 2 camere cu 3 locuri. Acestea se împart la rândul lor în 2 categorii, oferind diversitate şi posibilitatea de a acoperi o gamă cât mai largă de nevoi. Pe lângă cazare, hotelul dispune de restaurant, piscină şi spatii de agrement – masaj, spa, etc., terase cu o perspectivă unică asupra zonei şi legatură directă cu spaţiile comerciale amplasate la demisolul acestuia, beneficiind de asemenea de spaţiul amenajat exterior şi situarea în vecinătatea teatrului.

*Autor: Pagu Ioana, studentă a Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Spiru
Haret; Bucureşti. Proiect notat cu nota 9 în anul 2012.

No comments:

Post a Comment