Hotel urban*

În realizarea proiectului am pornit de la analiza zonei studiate, zona aflată la intersecţia a două tipuri de ţesut urban diferite: un ţesut caracterizat prin flancarea bulevardului cu imobile înalte şi un alt ţesut de tip tradiţional. Soluţia propusă vine să realizeze o legătură între acestea două, o trecere de la o zona înaltă la una mai joasă.

Volumul este alcătuit dintr-un corp P+2  care închide frontul de pe strada Buzeşti, alipindu-se calcanului existent. Acesta relaţionează direct cu volumul bisericii, preluând cornişa acesteia. Cel de-al doilea volum aflat în spate, P+12, se relaţionează vizual cu elementele urbane înalte. 

La nivel funcţional, am optat pentru dispunerea zonelor publice în corpul dinspre strada Buzesti, în timp ce cazarea este dispusă în volumul înalt.  Pornind de la această funcţiune de hotel urban, am considerat că un element important îl constituie funcţiunea de restaurant, care devine o importantă sursă de venit. Ca atare am optat pentru amplasarea acestuia către strada Buzesti, cu posibilitatea deschiderii în timpul verii în curtea interioară. Parterul este separat şi el fiind constituit dintr-o zona publică de primire şi recepţie şi una de servicii.  Mezaninul şi cel de-al doilea etaj cuprind alte funcţiuni publice: agenţie de voyage, magazine, sală conferinţe, sală sport, coafor etc. Parcarea subterană pe două etaje are o capacitate de 150 de locuri.

Faţada volumului înalt este realizată din goluri dispuse astfel încât fiecare camera să primească aceeaşi cantitate de lumină. Totodată, prin simplitatea tratării, ea devine fond neutru, fără să încarce mai tare zona caracterizată deja printr-o mare varietate de tratări.       

* Autor: Claudia Voinea, studentă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti. Proiect notat cu nota 9,60 în anul 2013. 

Librărie de Arhitectură în Timişoara – amenajare interior*(Arhitext nr. 2/2013)

Proiectul de amenajare interioară a unei librării de arhitectură s-a născut din ideea de a permite exteriorului să definească interiorul acestui subsol, deşi opac şi ermetic. Amplasamentul proiectului este o curte interioră bordată perimetral de corpuri de clădire, subsolul librăriei beneficiază, la o primă privire, de un spaţiu nefavorabil. Astfel, viaţa s-a dorit a fi readusă în acest loc al izolării şi solitudinii prin invitarea elementelor ce definesc exteriorul înspre interior. În acest mod, landscape-ul şi lumina au fost atrase în acest spaţiu închis pentru a-i conferi vitalitate şi prospeţime.

Aşadar, direcţia accesului defineşte un traseu ce pare sculptat din esenţa caldă a lemnului. Traseul sustras din grosimea acestuia dezvăluie «inima» rece a lui – metalul – amintind că elementele naturale definitorii ale spaţiului sunt doar o alegorie şi nu o realitate în acest loc «obscur», ce îndeamnă la reflexie şi meditaţie, fiind propice atmosferei unui sanctuar al cărţilor. Traseul astfel conceput este circular, finalul reîntâlninde-se cu punctul iniţial pentru a-l purta pe vizitator înspre finele acestui periplu, şi anume, înapoi către exterior. Desigur, din punct de vedere funcţional, tot în acest punct-cheie se află şi casa/recepţia. Un traseu de lumină inundă întregul parcurs, elevând semnificaţia simbolică a acestuia şi senzaţia pe care vizitatorul o are parcurgându-l.

Rafturile cu cărţi se găsesc perimetral, deoarece spaţiul fiind restrâns, el nu permitea subîmpârţiri pentru a defini diverse logii sau locuri în interiorul librăriei. Astfel, rafturile în sine permit crearea unor locuri de stat şi citit mai intime în mijlocul cărţilor. Cuburile mobile din interiorul rafturilor pot fi utilizate în mod creativ, permiţând fiecăruia să-şi aleagă locul preferat de citit. De-asemenea, centrul spaţiului defineşte un mare loc relaxare, ce presupune comunicare, deschidere şi înţelegere între diverşii cumpărători, care împart aceeaşi suprafaţă de stat. Panoul metalic din proximitatea accesului a fost deliberat lăsat liber, el putând fi folosit pentru proiecţii.

Aşadar, spaţiul librăriei, prin intervenţia propusă, îşi păstrează identitatea prin cărămida aparentă şi atmosfera ermetică, însă este revitalizat prin intermediul direcţiilor dinamice şi interactive aduse de cele două elemente definitorii exteriorului curţii, care au fost invitate înspre interior: landform şi lumina.

* Autor: Alma-Dia Preda, studentă a Facultăţii de Arhitectură din Timişoara. Proiect notat cu nota 9 în anul 2011. 

Gădiniţă* (Arhitext Nr. 2/2013)

Clujul este unul dintre oraşele în care un program de arhitectură precum este cel care vizează creşele si grădiniţele nu se «bucură» de clădiri cu o arhitectură corespunzătoare. Proiectul de faţă încearcă să aducă o grădiniţă într-un mini-cartier al oraşului Cluj-Napoca, cartier înconjurat pe 3 laturi de Bulevardul 21 Decembrie, de Aleea Bibliotecii şi respectiv de Calea Dorobanţilor.

Aşezarea pe sit a fost dictată de studiul realizat pentru a identifica zona cu cea mai mare cantitate de lumină ce pătrunde în perioada cea mai defavorabilă a anului, întrucât lumina în acest caz este indispensabilă. Organizarea propriu-zisă pe sit are în vedere câteva direcţii principale care au dictat împărţirea suprafeţei în forme poligonale neregulate în care se încadrează volumele grupelor, terasele exterioare ale acestora, spaţiile verzi precum şi suprafeţele cauciucate de joacă pentru copii. Suprafaţa aferentă grădiniţei este mărginită cu un perete-gard perimetral prevăzut cu goluri închise cu sticlă – asociate în exterior cu mobilier urban pentru şezut - poziţionate în dreptul ieşirilor aferente blocurile din jur.

Conceptul care a dat formă volumelor aferente grupelor grădiniţei vine de fapt chiar din partea celor mici, cu alte cuvinte forma volumelor reia imaginea tipică de «căsuţă» pe care o desenează fiecare copil în perioada grădiniţei. Secţionarea volumelor la partea superioară permite pătrunderea luminii zenitale, menită să creeze o atmosferă interioară veselă şi plăcută printr-o luminare corespunzătoare. Jocul formelor poligonale din plan întregeşte si întăreşte în acelaşi timp jocul în volumetrie a modulelor grupelor cu o imagine tectonică. A rezultat astfel o arhitectură unitară perceptibilă atât de la nivelul solului cât şi de la nivelul etajelor superioare.

Compoziţional, proiectul se compune dintr-o «bară» cu funcţiuni de deservire care lucrează ca un «scut» între grădiniţă şi tumultul urban şi care, printr-o imagine arhitecturală simplă, pune în evidenţă jocul volumelor trunchi-piramidă. Acestui volum i se adaugă o seră cu plante ca element central. Sera reia şi ea ideea conceptului şi are rolul de activa  toate simţurile celor mici, fiind locul unde copiii primesc cunoştinţe minime despre natură. Din această seră centrală se ramifică cele 3 module ale grupelor care sunt împărţite funcţional în 2 zone – zona de joacă şi zona de dormit – creându-se astfel o flexibilitate funcţională, dar şi o complexitate spaţială explorabilă de către cei mici.

*Autori: Joldeş Mihai Madalin şi Luca Fabian, studenţi ai Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca. Proiect notat cu nota 9 în anul 2013. 

                                                       

Locuinţe colective în Istanbul* (Arhitext Nr.1/2013)

Datorită numărului mare de locuitori și a densității ridicate, Istanbul a devenit o metropolă aglomerată, atât din punctul de vedere al spațiului construit cât și din punctul de vedere al traficului. Lipsa de spații verzi, de spații publice libere în care oamenii să poată interacționa se simte din ce în ce mai tare. Halic este una din cele mai aglomerate zone având o istorie bogată și resimțindu‑se puternic urmele industriei poluante ce nu de mult a fost eliminată din aceasta zonă.

Conceptul meu pornește de la această analiză a zonei și de la studiul nevoilor locuitorilor din această zonă. Astfel am încercat să creez o platformă care să susțină un spațiu nou, izolat și retras față de aglomerația străzilor. De asemenea, platforma susține și frontul pe tot parcursul străzilor.

Ideea de picnic, de spațiu verde, de gătit afară și de spațiu verde comun se găsește în tradiția turcească și  am încercat adaptarea ei la spațiul de deasupra platformei. Astfel există modulele de locuit, care sunt spațiul privat, cu mici grădini interioare la fiecare etaj iar spațiul verde este un spațiu comun. De asemenea, pe toată suprafața platformei se găsesc perforații care formează curți interioare și spații de socializare (recreere și zone sportive). Astfel se creează o bună iluminare a părții de jos a platformei unde se află parterul duplexelurilor aparținând modulelor de locuit și diferite alte spații publice (săli de concert, de expoziție, birouri, grădinița, etc.) În interiorul suprafeței construite se aflau mai multe fabrici abandonate sau într‑o stare proastă, iar pe una dintre ele am convertit‑o într‑un spațiu comercial, cu o piațetă.

Modulele de locuit sunt așezate în așa fel încât să existe posibilitatea construirii unor noi module de‑a lungul anilor atunci când densitatea locuitorilor din această zonă va crește și va fi nevoie de noi spații rezidențiale.

Orașul este caracterizat de relieful în pantă, datorită dealurilor specifice zonei. Astfel am încercat adaptarea acestor pante prin legăturile între spațiul verde și curțile interioare. Parcursul acestei zone va fi caracterizat de urcușuri și coborâșuri. 

*Autor: Zoltan Antal, student al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cadrul Universității Tehnice, Cluj‑Napoca. Proiectul a fost notat cu nota 9 în anul 2012.

Bibliotecă de Arhitectură în Roma*(Arhitext Nr.1/2013)

Odată cu decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Profesor Arhitect Kenneth Frampton în mai 2010 la UAUIM acesta a ținut o conferință cu titlul «Megaform as urban landscape». Undeva la mijlocul conferinței acesta relatează o întâmplare care a avut loc la o altă conferința la care a participat:

Se face că, părăsind conferința, împarte spațiul comun și plin de tensiune al liftului cu arhitectul Frank Gehry, pe care acesta îl criticase în nenumărate rânduri în scrierile sale. Gehry intră în vorbă cu Frampton și îi propune o întâlnire în care să încerce fiecare să‑l înțeleaga pe celălalt, între ei existând clar o tensiune ce trebuia rezolvată. Frampton acceptă politicos, dar ne relatează cu un zâmbet pe buze că această întâlnire nu va avea loc niciodată, desconsiderându‑l total pe Gehry.

Acest mod de a gestiona tensiunile ce apar în cadrul breslei este un exemplu clar de proastă comunicare între părți. Cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, adevărul probabil este undeva la mijloc, fiecare având dreptate și în același timp greșind asupra anumitor factori. Ofensele și egourile nu își au locul într‑un cadru atât de complex. Proiectul își propune medierea discuției contemporane despre arhitectura, alegând detașarea de părțile participante și arbitrând echidistant partida. O bibliotecă de arhitectură (amplasată într‑un oraș care parcă a refuzat modernizarea și vis‑a‑vis de una din puținele opere de arhitectură contemporană ale Romei: MAXXI‑ul lui Zaha Hadid‑care a tratat un sit simetric) este locul perfect în care, la nivelul breslei, dar și în spațiul public amenajat deasupra, se pot discuta și ulterior soluționa problemele arhitecturii contemporane. Putând fi considerată ca un mic Master‑Plan, soluția încearcă detașarea de ceea ce înseamnă o clădire industrială păstrată și restaurată de pe sit sau construcția unei clădiri la capătul opus: nouă și cu un limbaj arhitectural contemporan discutabil. Să‑i dăm lui Zumthor cele 3 clădiri recuperate de pe sit să le restaureze și să le învie, lui Foster clădirea din capătul opus al sitului să construiască un turn cu noile metode de design parametric, iar noi să ne așezăm undeva între cele 2 intervenții, învățând de la ambii și criticându‑i constructiv în același timp.

*Autor: Ștefan Adrian Nechita, student al Facultății de Arhitectură din cadrul Univeristății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu», București. Proiect notat cu nota 10  în anul 2011.

Verandă la Piaţa Chibrit* (Arhitext Nr.1/2013)

   

Proiectul nostru nu este un proiect de locuințe. A fost de la bun început un exercițiu de gândire a unei locuiri colective. Undeva pe Calea Griviței, între fabrici și depouri abandonate din cărămidă, căi ferate, case cu viță‑de‑vie ascunse de blocuri socialiste înveselite cromatic, benzi de verande‑termopan, tarabe ad‑hoc, câini vagabonzi, cotloane de joacă, claxoane de mașini, clopote de biserici și sunetul discret al străzilor pierdute între grădini patriarhale.

LOCUIRE – O schița cu situații și personaje  aproape caragialiene. La începutul studiului, după șiruri nesfârșite de întrebări fără răspuns, ne‑am uitat în curtea noastră personală, de fapt, în curtea blocului. Pentru noi, locuirea colectivă înseamnă «la bloc». Din propriile trăiri și amintiri, studii și povești, am încercat să creionăm o imagine a unui bloc de apartamente socialiste.  Aparent aceeași structură riguroasă și ne‑generoasă, este transformată, răpusă și supusă, generând o varietate aproape incredibilă. Frizeria din baie, chinul urcării dulapului pe casa scării, sufrageria sufocată de mobile, bradul de Crăciun prea mare pentru înălțimea standard, discuția peste balcon, vecinii care stau la bere în spatele blocului, câinele protejat al scării, sculele din balcon, sunt toate situații intrate în memoria colectivă.

Geamlâcul. De aici încolo, întrebarea a fost cum am putea locui mai bine de atât. Cum ne‑ar plăcea nouă să locuim, urban și colectiv, în Bucureștiul de acum? Atunci am redescoperit spațiul fascinant al verandelor închise. Locuirea dinainte de bloc, mediată,  transparentă. Geamlâcul bucureștean prin ale cărui ochiuri mici de sticla se întrepătrund casa, curtea și strada, o extensie a camerelor spre exterior. Aparent uitat de producția de arhitectură, am găsit în acest spațiu al verandei armistițiul între o locuire individuală împlinită, constrângeri urbane, transparență și intimitate.

Veranda devine spațiul principal al casei tale, care strânge laolaltă toate activitățile cotidiene. Celelalte camere devin doar nișe funcționale, care, prin dimensiunea restrânsa, îndreaptă locuirea spre verandă.  Este conturată, în partea de jos, de un corp de mobilier continuu, iar deasupra, de etajere. Acolo se adună toate lucrurile din casă, înșirate, devenind chiar ele un filtru al intimității. Acolo, familia gătește, mănâncă, povestește, citește, se joacă, dansează si privește ploaia care se scurge pe tâmplăria delicată, sau curtea din mijloc în care se aud strigăte de copii.

Din București. Locuințele‑verandă se orientează după soare și stau împreuna  pe un parter‑soclu care se raportează la spațiul protejat al fundăturii, la piața din coltul străzii, la porticul comercial, la grădina intimă, la cărămida nuanțată și oțelul frumos îmbătrânit ale Griviței Roșii. Orașul însuși ne‑a ajutat să îi găsim un mod de locuire potrivit.

Frumusețea unui demers. Începând de la gândirea locuirii, am pendulat aproape obsesiv între scara mica a unei unități de locuire și scara orașului. Între cele doua, am învățat din istoria locului, povești și legende, machete la scări diferite, plimbări prin București, detalii de tâmplărie, structură, geamlâcuri ascunse și hale de cărămidă. Studiul urban și detalierea tehnică, atât de tranșant definite în tema proiectului ca faze distincte, nu s‑au desprins în mințile noastre de poezia locuirii, ajutându‑ne sa îi dăm o formă plină. Lucrurile s‑au legat în pași mici, gândindu‑le mereu împreună.

*Autori: Laura Cristea, Cristina Popescu studente ale Facultății de Arhitectură din cadrul Univeristății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu», București. Proiect notat cu nota 9,5 în anul 2012.