Centru de Artă Contemporană, Baia Mare* (Arhitext Nr.3/2013)

Se propune ca proiectul să aibă ca punct focus vocaţia oraşului, influenţat de trecutul si istoria acestuia. Valențele culturale  ale orașului favorizează ideea implementări unui spaţiu dedicat interpretării şi vizitării ansamblului, cât şi al promovării manifestărilor culturale în general. Amplasat în imediata vecinătate a parcului municipal Baia Mare, a Muzeului Satului și a Muzeului Etnografic, proiectul propune atât revitalizarea zonei prin punere în valoare și agrementare, cât şi implementarea unor noi funcţiuni culturale. Acestea pot realiza integrarea zonei într-un circuit care cuprinde zona culturală, istorică si zona verde a parcului oraşului. Un obiectiv cultural cu rol de pol de atracţie a comunităţii, aducând un aport benefic calităţii vieţii.

Un astfel de obiect este dedicat întregului oraş dar şi potenţialilor turişti, având rol de atractor în dezvoltarea local-teritorială.. Acest tip de spaţiu public este dedicat contactului cu arta şi ridicării nivelului cultural al consumatorului de artă, al capacităţilor sale de percepţie.

Spaţiul cultural asigură comunicarea publicului cu creatorii artei, ei putând participa activ la procesul de creaţie, prin realizarea unor rezidenţe pentru artişti cu ateliere de creaţie, pe lângă spaţiul de expunere propriu-zis, muzeul. Scopul acestui proiect este de a reuni sub acelaşi acoperiş toate tipurile de manifestări vizual artistice şi de a le expune într-un cadru propice interacţiunii sociale, promovând sustenabilitatea prin investirea în oameni. Descoperirea şi promovarea talentelor în raport cu identitatea lor în context, conducând eventual către un export de cultură.

Proiectul reprezintă o legătură puternică pentru continuitatea istoriei oraşului - un punct de reper nou, îndrăzneţ şi poetic, care renaşte spiritul «Şcolii Băimărene de Pictură». Doresc ca acest oraş să redevină un magnet pentru artiştii plastici.

* Autor: Mureşan Suzana Maria, studentă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Spiru Haret din Bucureşti.  Proiect notat cu nota 9,66 în anul 2013

Centru de Arhitectură, Cluj-Napoca* (Arhitext Nr. 3/2013)

Tema proiectului  a vizat relația urbană a arhitecturii și inserția s-a într-o situație bine definită urban, ținând cont de faptul că <… o intervenție arhitecturală poate crea un loc, dar acest loc nu e de fapt ceva exclusiv «local», punctual, ci e prins întotdeauna într-un context urban existent mai larg. În contexte urbane bine definite, corect este ca datele de program ale temei de arhitectură să fie cele care se adaptează posibilităților locului și nu invers.> (Dana Vais). Astfel, amplasamentul ales este situat relativ central în Cluj-Napoca, delimitat de str. Potaissa și str. Fortăreței. Fiind o zonă cu circulație preponderent pietonală, organizarea clădirii centrului de arhitectură s-a axat pe ideea de plaza, de a oferi un spatiu parter cât mai liber destinat pietonilor, un largo care să-i atragă pe curioși în lumea arhitecturii. Elementul care conferă particularitate amplasamentului este zidul cetății - fragment din a doua incintă a orașului medieval, cca 1406.  

Pornind de la țesutul fragmentat al clădirilor din jur (parcelarea medievală) și de la tema proiectului care dorește ca centrul să fie un «statement de arhitectură» am considerat potrivită îmbinarea cortenului perforat cu elemente de vegetație, la nivelul fațadelor fragmentate și a curții interioare deschisă publicului. De altfel, în aceasta constă și conceptul proiectului - realizarea unei curți interioare deschise, de tip buzunar, prelungită prin piațeta aflată în directă legătură cu promenada. Acest lucru a fost evidențiat și prin pavajul folosit la piațetă și la curte, de același tip cu cea de pe străzile Potaissa și Fortăreței. Un alt element de atracție a fost utilizarea unei prisme de sticlă la nivelul parterului care leagă subsolul de etaj făcând vizibilă macheta orașului de la cele două niveluri superioare. Organizarea funcțională a fost împărțită în două aripi ale cladirii, și anume aripa vestică adăpostește circulația verticală și info-point-ul, iar aripa estică, desfășurată pe direcția nord-sud celelalte funcțiuni caracteristice centrului de arhitectură (sală multifuncțională, foaier, sală pentru expoziții, cafenea, terase, bibliotecă, laborator pentru copii). Continuitatea spațiului pietonal cu cel al curții a fost gândit și în ideea prelungirii expozițiilor atât în curte și piațetă cât și în zona pietonală a străzii Potaissa.

*Autori: Greceniuc Alexandru Ivan și Maier Ioan Ovidiu, studenţi ai Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.  Proiect notat cu nota 8,5 în anul 2012.

Centru cultural şi de cercetare marină, insulă artificială Marea Neagră* (Arhitext Nr. 3/2013)

           

Staţiunea Mamaia este cea mai populară din România. Aceasta prezintă avantajul că se află între două mari zone naturale de agrement (lacul Siutghiol şi Marea Neagră), fiind plasată în continuarea unui important municipiu al României (Constanţa).

Am analizat staţiunea Mamaia  şi am constatat faptul că predomină funcţiunile de agrement, turistice şi comerciale, cele culturale fiind aproape inexistente. O altă observaţie a fost aceea că, toate aceste programe arhitecturale funcţionează doar în timpul sezonului cald.

În acest proiect am propus realizarea unei insule artificiale, pe care există următoarele funcţiuni principale: centru de cercetare marină cu spaţii de cazare pentru cercetatori, muzeu de paleontologie şi acvariu.

Ideea de la care a pornit proiectul a fost introducerea unui ansamblu de funcţiuni care să trăiască pe toată durata anului şi care împreuna cu constatarea necesitaţii unei funcţiuni culturale, a determinat principalul program al proiectului: centru de cercetare marină. Acesta introduce un obiect de interes pentru o varietate mare de categorii sociale, culturale şi de vârstă. Am propus ca pe insulă să existe un complex cu funcţiuni interconectate, dar independente (din punct de vedere economic) faţă de funcţiunile aflate în staţiune. Pe lângă laboratoare, există un muzeu cu expoziţii de fosile, un acvariu cu peşti specifici Mării Negre şi un parc subacvatic amenajat peisager marin. Acesta este deschis publicului, prin centrul de training pentru scufundări şi sărituri aflat pe insulă.

Volumul ansamblului este fragmentat în trei structuri, legate cu pasarele închise. Circulaţiile exterioare şi accesele sunt rezolvate separat, sistematizate vertical pe categorii, în funcţie de persoanele care le utilizează. Există un traseu cursiv de vizitare a muzeului şi a acvariului. Circulaţia este sistematizată astfel: cea auto şi pietonală a personalului se face la nivelul parterului; publicul are acces pietonal pe rampe la etajului întâi; cercetătorii au acces auto în  parcare şi pietonal pe două rampe (la etajul întâi, doi şi trei).

În concluzie, insula propusă, împreună cu programele arhitecturale aflate pe aceasta, vor funcţiona independent de oraşele învecinate, fiind în stare să se autosusţină financiar, pe toată durata anului.

*Autor: Gal Gabriela, studentă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.  Proiect de diplomă notat cu nota 9,40 în anul 2012.

Casa MT* (Arhitext Nr. 3/2013)

   

În cadrul atelierului de proiectare al anului II de la Facultatea de Arhitectură Timişoara se studiază, în primul semestru, locuirea în natură. În acest an, scopul exerciţiului a fost implantarea unei comunităţi de aproximativ 20 de locuinţe, în satul Nadăş, din apropierea Timişoarei. Acest sat, în urma unor inundaţii puternice în anii '60 şi a acţiunilor generate de sistemul comunist a ajuns să fie părăsit treptat, în 1992 fiind declarat depopulat. În prezent, satul are puţini locuitori permanenţi, şi alţi câţiva „de weekend”. Întreg exerciţiul a fost structurat pe 11 săptămâni. Primele patru au constituit analiza sitului, următoarele două implantarea comunităţii în funcţie de concluziile trase din analiză, apoi a urmat o săptămână destinată definirii profilului familiei, şi a temei de proiectare, iar apoi încă patru destinate proiectării casei. 

           

           Locuinţa prezentată este destinată unei familii compuse din tată, mamă şi un copil. Tatăl se ocupă cu asigurarea produselor din carne comunităţii din care face parte, mama lucrează de acasă, iar copilul este preşcolar. Pozitionată la aproximativ 50 metri de ultima casă a satului existent, casa îşi preia forma alungită pornind de la direcţiile perpendiculare pe vale generate de pomii plantaţi de-a lugul vremii pe limita parceleor.

            Proiectul a urmărit două idei pe care le-am considerat importante pentru condiţiile date de temă: continuitatea interior-exterior şi gradaţia cât mai controlată de la public la privat. Continuitatea interior-exterior a fost rezolvată prin spaţii vitrate generoase, terase şi logii (spaţii ce, prin continuarea planului de deasupra capului devin spaţii intermediare, între interior şi exterior). Controlul gradaţiei public-privat a dus la o schemă masivitate(sau opacitate) şi transparenţă, unde masivitatea sugerează spaţii cu un caracter mai privat, iar transparenţa spaţii publice sau semipublice. Astfel, se intră în casă print-un spaţiu opac: holul de acces. Acesta se manifestă prin masivitate, el raportându-se la exteriorul casei, şi nu la interior, ca restul spaţiilor. Astfel, faţă de spaţiul exterior, el e un spaţiu interior, deci cu un caracter privat. De aici, se intră într-un hol în stânga căruia se află camera de joacă şi biroul, şi o primsă opacă ce conţine spaţiile de serviciu şi depozitări. Apoi se poate coborî spre zona de noapte, sau se poate continua traseul spre camera de zi, care e un spaţiu ce are deja un caracter semiprivat, fiind o zonă în care au acces doar persoanele cu o relaţie destul de apropiată cu proprietarii. Zona cea mai privată de la nivelul cotei 0 este locul de luat masa, fiind accesată ori doar de familie, ori de familie şi persoane foarte apropiate de aceasta. Terasa verde are un caracter privat, deci accesul, deşi vizibil din zona mai publică a biroului şi a locului de joacă, se face din zona privată a casei.

*Autor: Dogar Cristian Vlad, student al Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara. Proiect notat cu nota 9,75 în anul 2012.

Hotel urban*

În realizarea proiectului am pornit de la analiza zonei studiate, zona aflată la intersecţia a două tipuri de ţesut urban diferite: un ţesut caracterizat prin flancarea bulevardului cu imobile înalte şi un alt ţesut de tip tradiţional. Soluţia propusă vine să realizeze o legătură între acestea două, o trecere de la o zona înaltă la una mai joasă.

Volumul este alcătuit dintr-un corp P+2  care închide frontul de pe strada Buzeşti, alipindu-se calcanului existent. Acesta relaţionează direct cu volumul bisericii, preluând cornişa acesteia. Cel de-al doilea volum aflat în spate, P+12, se relaţionează vizual cu elementele urbane înalte. 

La nivel funcţional, am optat pentru dispunerea zonelor publice în corpul dinspre strada Buzesti, în timp ce cazarea este dispusă în volumul înalt.  Pornind de la această funcţiune de hotel urban, am considerat că un element important îl constituie funcţiunea de restaurant, care devine o importantă sursă de venit. Ca atare am optat pentru amplasarea acestuia către strada Buzesti, cu posibilitatea deschiderii în timpul verii în curtea interioară. Parterul este separat şi el fiind constituit dintr-o zona publică de primire şi recepţie şi una de servicii.  Mezaninul şi cel de-al doilea etaj cuprind alte funcţiuni publice: agenţie de voyage, magazine, sală conferinţe, sală sport, coafor etc. Parcarea subterană pe două etaje are o capacitate de 150 de locuri.

Faţada volumului înalt este realizată din goluri dispuse astfel încât fiecare camera să primească aceeaşi cantitate de lumină. Totodată, prin simplitatea tratării, ea devine fond neutru, fără să încarce mai tare zona caracterizată deja printr-o mare varietate de tratări.       

* Autor: Claudia Voinea, studentă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti. Proiect notat cu nota 9,60 în anul 2013. 

Librărie de Arhitectură în Timişoara – amenajare interior*(Arhitext nr. 2/2013)

Proiectul de amenajare interioară a unei librării de arhitectură s-a născut din ideea de a permite exteriorului să definească interiorul acestui subsol, deşi opac şi ermetic. Amplasamentul proiectului este o curte interioră bordată perimetral de corpuri de clădire, subsolul librăriei beneficiază, la o primă privire, de un spaţiu nefavorabil. Astfel, viaţa s-a dorit a fi readusă în acest loc al izolării şi solitudinii prin invitarea elementelor ce definesc exteriorul înspre interior. În acest mod, landscape-ul şi lumina au fost atrase în acest spaţiu închis pentru a-i conferi vitalitate şi prospeţime.

Aşadar, direcţia accesului defineşte un traseu ce pare sculptat din esenţa caldă a lemnului. Traseul sustras din grosimea acestuia dezvăluie «inima» rece a lui – metalul – amintind că elementele naturale definitorii ale spaţiului sunt doar o alegorie şi nu o realitate în acest loc «obscur», ce îndeamnă la reflexie şi meditaţie, fiind propice atmosferei unui sanctuar al cărţilor. Traseul astfel conceput este circular, finalul reîntâlninde-se cu punctul iniţial pentru a-l purta pe vizitator înspre finele acestui periplu, şi anume, înapoi către exterior. Desigur, din punct de vedere funcţional, tot în acest punct-cheie se află şi casa/recepţia. Un traseu de lumină inundă întregul parcurs, elevând semnificaţia simbolică a acestuia şi senzaţia pe care vizitatorul o are parcurgându-l.

Rafturile cu cărţi se găsesc perimetral, deoarece spaţiul fiind restrâns, el nu permitea subîmpârţiri pentru a defini diverse logii sau locuri în interiorul librăriei. Astfel, rafturile în sine permit crearea unor locuri de stat şi citit mai intime în mijlocul cărţilor. Cuburile mobile din interiorul rafturilor pot fi utilizate în mod creativ, permiţând fiecăruia să-şi aleagă locul preferat de citit. De-asemenea, centrul spaţiului defineşte un mare loc relaxare, ce presupune comunicare, deschidere şi înţelegere între diverşii cumpărători, care împart aceeaşi suprafaţă de stat. Panoul metalic din proximitatea accesului a fost deliberat lăsat liber, el putând fi folosit pentru proiecţii.

Aşadar, spaţiul librăriei, prin intervenţia propusă, îşi păstrează identitatea prin cărămida aparentă şi atmosfera ermetică, însă este revitalizat prin intermediul direcţiilor dinamice şi interactive aduse de cele două elemente definitorii exteriorului curţii, care au fost invitate înspre interior: landform şi lumina.

* Autor: Alma-Dia Preda, studentă a Facultăţii de Arhitectură din Timişoara. Proiect notat cu nota 9 în anul 2011. 

Gădiniţă* (Arhitext Nr. 2/2013)

Clujul este unul dintre oraşele în care un program de arhitectură precum este cel care vizează creşele si grădiniţele nu se «bucură» de clădiri cu o arhitectură corespunzătoare. Proiectul de faţă încearcă să aducă o grădiniţă într-un mini-cartier al oraşului Cluj-Napoca, cartier înconjurat pe 3 laturi de Bulevardul 21 Decembrie, de Aleea Bibliotecii şi respectiv de Calea Dorobanţilor.

Aşezarea pe sit a fost dictată de studiul realizat pentru a identifica zona cu cea mai mare cantitate de lumină ce pătrunde în perioada cea mai defavorabilă a anului, întrucât lumina în acest caz este indispensabilă. Organizarea propriu-zisă pe sit are în vedere câteva direcţii principale care au dictat împărţirea suprafeţei în forme poligonale neregulate în care se încadrează volumele grupelor, terasele exterioare ale acestora, spaţiile verzi precum şi suprafeţele cauciucate de joacă pentru copii. Suprafaţa aferentă grădiniţei este mărginită cu un perete-gard perimetral prevăzut cu goluri închise cu sticlă – asociate în exterior cu mobilier urban pentru şezut - poziţionate în dreptul ieşirilor aferente blocurile din jur.

Conceptul care a dat formă volumelor aferente grupelor grădiniţei vine de fapt chiar din partea celor mici, cu alte cuvinte forma volumelor reia imaginea tipică de «căsuţă» pe care o desenează fiecare copil în perioada grădiniţei. Secţionarea volumelor la partea superioară permite pătrunderea luminii zenitale, menită să creeze o atmosferă interioară veselă şi plăcută printr-o luminare corespunzătoare. Jocul formelor poligonale din plan întregeşte si întăreşte în acelaşi timp jocul în volumetrie a modulelor grupelor cu o imagine tectonică. A rezultat astfel o arhitectură unitară perceptibilă atât de la nivelul solului cât şi de la nivelul etajelor superioare.

Compoziţional, proiectul se compune dintr-o «bară» cu funcţiuni de deservire care lucrează ca un «scut» între grădiniţă şi tumultul urban şi care, printr-o imagine arhitecturală simplă, pune în evidenţă jocul volumelor trunchi-piramidă. Acestui volum i se adaugă o seră cu plante ca element central. Sera reia şi ea ideea conceptului şi are rolul de activa  toate simţurile celor mici, fiind locul unde copiii primesc cunoştinţe minime despre natură. Din această seră centrală se ramifică cele 3 module ale grupelor care sunt împărţite funcţional în 2 zone – zona de joacă şi zona de dormit – creându-se astfel o flexibilitate funcţională, dar şi o complexitate spaţială explorabilă de către cei mici.

*Autori: Joldeş Mihai Madalin şi Luca Fabian, studenţi ai Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca. Proiect notat cu nota 9 în anul 2013.