Thursday, 25 October 2012

Noul Allplan 2013 şi platforma Allplan Exchange salvează până la 20 de ore din rutina unei luni de proiectare



Germania/Munchen, 16 Octombrie 2012 – Conform unui studiu realizat de compania ArchVision, proiectanţii petrec în medie 5,7 ore săptămânal cu crearea, transmiterea şi arhivarea planurilor către un număr mediu de 10 participanţi la proiect (proiectanţi din alte specialităţi, manageri de proiect, constructor etc.). Allplan Exchange − o combinaţie între Allplan CAD şi un serviciu bazat pe web – este aplicaţia creata special să preia toate aceste sarcini într-un singur pas. Ca rezultat direct, arhitecţii şi inginerii au la dispoziţie mai mult timp pentru proiectarea efectivă. Noua versiune a programului CAD Allplan 2013 oferă de asemenea numeroase funcţii noi printre care cele legate de prezentări fotorealiste şi detalierea intuitivă a planurilor de armare.
 

„Cu noua versiune, şi în particular cu Allplan Exchange, Allplan se apropie cu încă un pas de modul de lucru prin Internet. Allplan 2013 este adaptat cerinţelor proiectării de arhitectură, de acum şi din viitor. De-a lungul întregului proces de proiectare noi creăm funcţiuni din ce în ce mai productive pentru utilizatorii noştri, funcţii inovative ce au ca scop preluarea sarcinilor de rutină pentru a lăsa un timp mai mare pentru acţiunile  esenţiale, pentru creaţie.” A spus Sven Larsen, CEO Nemetschek Allplan Systems GmbH.

Mai mult de două treimi dintre utilizatori lucrează fără un plan de management digital
Arhitecţii petrec mai mult de 11% din timpul lor de lucru exportând, transmiţând şi arhivând planuri şi doar 29% profita de avantajele oferite de o platformă digitală eficientă, online, destinată acestui scop. Aceste date au fost sintetizate de compania ArchVision intr-un studiu realizat în trimestrul trei 2012 pe un număr de 1200 de arhitecţi din şase ţări europene (Anglia, Franţa, Spania, Italia, Germania şi Olanda).
86% dintre cei chestionaţi au răspuns că îşi trimit planurile către colaboratori prin e-mail, în timp ce 29% utilizează metoda tradiţională de transmitere a planurilor, pe hârtie. O altă parte de 26% schimba între ei planuri prin intermediul serviciului de FTP (în diferitele modalităţi posibile). Aceste proceduri complicate costa utilizatorii un timp preţios, fiind de asemenea expuse erorilor.

Soluţia: Schimbul de planuri cu Allplan Exchange
Un sistem de gestionare digitală a planurilor precum Allplan Exchange în Allplan 2013 vă poate ajuta. Cu Allplan, atributele planurilor, cum ar fi de exemplu indexul planului, pot fi editate cu uşurinţă. Planurile generate în sisteme CAD pot fi uşor exportate şi transmise prin intermediul platformelor bazate pe servicii web ce gestionează programele. Rezultatul este că toţi cei implicaţi în proiect au acces permanent la cele mai recente versiuni ale planurilor.

Pe scurt despre cele mai importante noutăţi din Allplan 2013
Pentru arhitecţi: vizualizare cu un grad ridicat de realism
Vizualizările fotorealiste create pentru prezentările profesionale reprezintă un alt avantaj decisiv al noii versiuni Allplan. Metoda de randare „Iluminare globala” pentru interpretarea fotorealista a condiţiilor de iluminare şi reflexie şi modul de prezentare cu linii ascunse şi umbre util pentru o mai bună interpretare a volumelor 3D din vederi cresc semnificativ calitatea şi claritatea planşelor. Cu Paleta Allplan Connect utilizatorii pot acum selecta elemente de arhitectură din Internet pe care apoi sa le introducă direct în desen.
Pentru ingineri: crearea intuitiva a planurilor de armare
Inginerii beneficiază în versiunea Allplan 2013 de noile funcţiuni de generare de planuri de cofraj si detalii de armare cu elemente parametrizabile cu armături şi funcţiile rapide de descriere a barelor repartizate. De asemenea, cu ajutorul noilor funcţii din cadrul vederilor si secţiunilor asociative, cât şi prin implementarea şi adaptarea noilor standarde internaţionale, fluxul de lucru devine mult mai eficient. Cu noile funcţii de control al coliziunilor si de reprezentare pe culori a armaturilor în funcţie de diametrul acestora, Allplan 2013 oferă suportul optim pentru lucrul conform noului concep BIM.
Pentru mai mute informaţii despre noutăţile din Allplan 2013 vizitaţi pagina: http://www.nemetschek.ro/allplan2013/.


Despre Nemetschek Allplan
Nemetschek Allplan Systems GmbH (pe scurt: Nemetschek Allplan GmbH) cu cartierul general în Munchen este lider european pe piaţa producătorilor şi distribuitorilor de software pentru proiectarea şi managementul construcţiilor. Ca subsidiară aparţinând în proporţie de 100% a Nemetschek AG, compania produce soluţii inteligente IT pentru  arhitecţi, ingineri, constructori şi manageri imobiliari. Vârful de lance al produselor sale, Allplan, este platforma pentru Building Information Modeling (BIM) şi oferă un suport optim pentru integrarea strânsă a proceselor de proiectare şi construcţie din punct de vedere al calităţii, al costurilor şi al timpului de execuţie. Programele sunt complet traduse în 18 limbi. Allplan acoperă ca funcţiuni toate domeniile necesare unei proiectări moderne: de la simpla desenare/schiţare 2D la proiectarea 3D a modelului unic al clădirii cu determinarea costurilor şi a cantităţilor de materiale. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.nemetschek.ro.

No comments:

Post a Comment