Friday, 22 April 2011

REZIDENTA PENTRU SENIORI ** (Arhitext nr 2/2011)

SABAU HORATIU VIRGIL*
















Cum este o comunitate? O comunitate prinde viață când e plină de experiențe și surprize (o piață, un scuar, o biserică). Unde găsim o comunitate închegată? În încercarea de a da un răspuns acestei întrebări, atenția s-a îndreptat asupra satului. În orașul modern, comunitatea nu mai există. Agitația cotidiană face din oraș o masă individualizată. Pe de altă parte, satul păstrează ideea de comunitate, legăturile dintre oameni sunt puternice, fiecare individ reușind să se gospodărească singur, apelând la ajutorul celorlalți doar daca e nevoie. Desi, la prima vedere satul nu oferă o experiență atât de puternică precum orașul, el prezintă o simplitate subtil, dar nu lipsită de coerență. Identificând aceste elemente, am considerat că satul este forma de organizare ideală a unei comunități. Privit din exterior, satul are o imagine extrem de dinamică, dată de acoperișurile caselor presărate într-un cadru natural, puțin controlat de intervențiile umane. Dominanta acestei imagini este biserica, așezata undeva mai sus, cu rol de semnal al întregului sat, dar și cu rol de liant al întregii comunități. Căminul de bătrâni propus încearcă să aducă ceva nou în organizare și sa îi ofere vârstnicului un cadru în care să își recâștige identitatea și demnitatea. Prin relaționarea cu alți vârstnici și implicarea în diferite activități specifice vârstei lor, aceștia se simt integrați în societate și își regăsesc sensul vieții. Având toate aceste elemente am încercat să creez un spațiu care să poată deservi atât nevoile rezidenților, cât și cele ale personalului, păstrând totuși un grad de separare între cele două. Zonele de zi sunt comune pentru toţi rezidenţii, stimulând comunicarea dintre ei, crearea de legături afective, atât de importante la această vârstă pentru îndepărtarea riscului de alienare sau înstrăinare. Pentru asigurarea integrităţii fizice şi psihice a rezidenţilor am creat mai multe funcţiuni care vor ajuta la stimularea mentală sau la întreţinerea corporală, şi anume: ateliere de creaţie, pictură, sculptură, modelaj, bibliotecă, etc. Prin acest proiect am dorit crearea unei alternative la ceea ce se întâmplă în ţară în acest domeniu, cu speranţa de a oferi un mediu propice care să răspundă la nevoile şi problemele reale ale vârstnicilor. Soluţia aleasă intervine asupra mediului înconjurător într-un mod discret, valorificând natura şi peisajul şi reprezintă pentru seniori un spaţiu de relaxare, în care să se simtă ca într-o familie, şi nu instituţionalizaţi.



*absolvent, Facultatea de Arhitrctura si constructii, Oradea
**Proiect de diplomaa notat cu nota 8.19 in anul 2010.

No comments:

Post a Comment