Proiectul propune
un schelet neconstrâns de limitările structurale. Forma arhitecturală se află
într-o relaţie sinergică cu funcţiunea, cu nevoile utilizatorilor. Structura se
mulează, făra dar şi poate şi indiferent de situaţie, pe aceste nevoi.
Toate celelalte
arte iau naştere spontan prin actul de creaţie. Totuşi, arhitectura are nevoie
de multe coordonate de natură materială sau socială, pentru a lua o formă
finală. Prin constrângerea elementele de compoziţie, riscăm ca rezultatul final
să fie sub aşteptări, chiar dinainte de a fi terminat.
Ordinea firească
a spaţiilor ce definesc proiectul, este dată peste cap sau nu există. Mergi pe
unde nu se merge (pe tavan, pe pereţi), intri pe unde se iese.Situatia ideală
se constituie în lipsa gravitaţiei, atunci când ordinea aparent firească a
lucrurilor este contrazisă complet. Giroscopul poate crea această «realitate».
Ceea ce astăzi este podea, mâine devine plafon, iar poimâine, perete. Intrarea
de astăzi este ieşirea de mâine. Locul de relaxare se transformă în cel mai
activ spaţiu. Aceste schimbări sunt posibile datorită mişcării giroscopului pe
toate cele 3 axe. Placa circulară, pe care te poţi aşeza, admirâmd
împrejurimile, devine un perete de expunere, pentru un vernisaj de artă,
printr-o simplă rotaţie verticală la 90 de grade. Asemenea exemple de
schimbări, sunt nenumărate. Funcţiunea dictează spaţiul, iar spaţiul dictează
structura. Astfel, se poate vorbi despre îndeplinirea performanţei.
Ideea de bază a
acestei structuri constă în lipsa unei definiţii vizuale canonizate. Nu are o
formă permanentă, o structură fixă (stâlpi sau elemente structurale clar
stabilite), o funcţiune definită. Astfel, posibilităţile de combinare ale celor
3 elemente definitorii: structură, formă şi funcţiune, sunt infinite.
Flexibilatea acestor elemente şi a mecanismului în sine, este foarte mare.
FUNCŢIUNE
Una dintre
performanţele acestei structuri se referă la gradul ridicat de flexibilitate a
spatiului, prin multitudinea funcţiunilor pe care le poate adăposti. În funcţie
de evenimentul dorit, prin rotirea plăcilor (acţionate printr-un sistem
electronic, computerizat), acestea se fixează în poziţia dorită de organizator.
Vorbind aici despre funcţiunea spaţiului, putem caracteriza structura ca fiind
un pol, atractor urban, ce se adaptează pe funcţiunea dorită. Structura în sine
nu se citeşte şi nu este fixă: se adaptează şi se mişcă încontinuu, în relaţie
cu activitatea urbană. În funcţie de situaţie, accesul pe placă se realizează
fie datorită terenului denivelat, fie prin intermediul unor scări elicoidale,
plasate, de fiecare dată, la o altă «intrare».
Un alt element de
performanţă a structurii, este reprezentat de adaptabilitatea acesteia, la
orice tip de topografie a terenului. În funcţie de declivităţile acestuia,
diametrul inelulului este modificat convenabil, astfel încât el devine,
temporar, stâlp pentru pavilionul urban. Fixarea elementelor verticale de
pământ, se realizează prin intermediul unor componente metalice, care pot fi
montate sau demontate, indiferent de natura terenului, asigurând maximum de
stabilitate.
STRUCTURĂ
Structura se
compune din inele metalice, prinse între ele în punctul geometric de tangenţă.
Aceste inele conţin, în interior, un sistem repetitiv de elemente, dispuse
axial cercului, de forma secţiunii inelare, având rolul de rigidizare a suprafaţei
de călcare şi de descărcare a sarcinilor către sol.
Suprafaţa de
călcare este realizată dintr-un material uşor, reciclabil, evitându-se un
sistem cu încărcări semnificative. Materialul îmbrăcă nucleul metalic, fiind
adecvat unor activităţi de loisir. Structura giroscoapelor se compune în acelaşi
mod, inelele având tot un nucleu metalic. Suprafeţele circulare pline sunt şi
ele realizate dintr-un material uşor, reciclabil, translucid.
*Autor: Palita Andrei, student al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu»
din Bucureşti.
Proiect notat cu
nota 10 în anul 2011.
No comments:
Post a Comment