Proiectul prezintă o librărie aflată la subsolul
unei clădiri vechi din centrul oraşului Timişoara. Iniţial aici se afla un
depozit, la care subîmpărţirile existente s-au înlăturat. Pereţii de cărămidă
existenţi, aflaţi într-o stare bună sunt păstraţi aparenţi ca bază a
amenajării. Tema proiectului, a presupus utilizarea în proporţie de 80% a două
materiale. Am ales să folosesc metalul şi betonul cu câteva accente de sticlă.
Locaţia era deja împărţită în două zone cu înălţimi diferite. Din acest motv provocarea
era aceea de a face spaţiile să comunice între ele într-un mod ce să fie
benefic şi din punct de vedere funcţional. Acest lucru s-a realizat printr-un
mic amfiteatru ce oferă o tranziţie lină, dar în acelaşi timp oferă
posibilitate utilizării librăriei ca un mini spaţiu de conferinţe.
Cele două
zone contrastează atât din punct de vedere al gradului de intimitate al spaţiului,
cât şi a materialului ce predomină. Primul spaţiu, este mult mai liber, accesul
se face pe o scara de beton. Al doilea spaţiu mult mai intim, prezintă un
subspaţiu cu o înălţime diferită în care se află mici alcovuri. Conexiunea
între spaţii este realizată de un perete vertical inscripţionat care se
transformă, se înclină şi îşi schimbă dimensiunea în funcţie de necesitatea spaţiului.
Peretele ce primeşte o mişcare în spirală în funcţie de poziţia sa fată de
elementele orizontale creează, rafturi pentru cărţi, rafturi de expunere sau
spaţii de depozitare. Librăria este împărţită în zone cu ajutorul unor elemente
verticale pe care sunt inscripţionate numele secţiunilor. Atmosfera rece
generată de prezenţa într-o proporţie mare a betonului si al metalului, este
încălzită de cărămida aparentă şi de accentele de portocaliu apărute datorită
scrisului şi a locului de stat. Fiind un spaţiu aflat la subsol, lumina
naturală este aproape inexistentă. Lumina naturală marchează locurile de stat
din nişe, pe când lumina artificială este folosită pentru a evidenţia tranziţia
între materiale.
*Autor: Rupacici Oana, studentă a Facultăţii de
Arhitectură din Timişoara. Proiect notat cu nota 9 în anul 2010
No comments:
Post a Comment