Tehnologii structurale* (ARHITEXT NR.3/2012)

Proiectul propune un schelet neconstrâns de limitările structurale. Forma arhitecturală se află într-o relaţie sinergică cu funcţiunea, cu nevoile utilizatorilor. Structura se mulează, făra dar şi poate şi indiferent de situaţie, pe aceste nevoi.

Toate celelalte arte iau naştere spontan prin actul de creaţie. Totuşi, arhitectura are nevoie de multe coordonate de natură materială sau socială, pentru a lua o formă finală. Prin constrângerea elementele de compoziţie, riscăm ca rezultatul final să fie sub aşteptări, chiar dinainte de a fi terminat.

Ordinea firească a spaţiilor ce definesc proiectul, este dată peste cap sau nu există. Mergi pe unde nu se merge (pe tavan, pe pereţi), intri pe unde se iese.Situatia ideală se constituie în lipsa gravitaţiei, atunci când ordinea aparent firească a lucrurilor este contrazisă complet. Giroscopul poate crea această «realitate». Ceea ce astăzi este podea, mâine devine plafon, iar poimâine, perete. Intrarea de astăzi este ieşirea de mâine. Locul de relaxare se transformă în cel mai activ spaţiu. Aceste schimbări sunt posibile datorită mişcării giroscopului pe toate cele 3 axe. Placa circulară, pe care te poţi aşeza, admirâmd împrejurimile, devine un perete de expunere, pentru un vernisaj de artă, printr-o simplă rotaţie verticală la 90 de grade. Asemenea exemple de schimbări, sunt nenumărate. Funcţiunea dictează spaţiul, iar spaţiul dictează structura. Astfel, se poate vorbi despre îndeplinirea performanţei.

Ideea de bază a acestei structuri constă în lipsa unei definiţii vizuale canonizate. Nu are o formă permanentă, o structură fixă (stâlpi sau elemente structurale clar stabilite), o funcţiune definită. Astfel, posibilităţile de combinare ale celor 3 elemente definitorii: structură, formă şi funcţiune, sunt infinite. Flexibilatea acestor elemente şi a mecanismului în sine, este foarte mare. 

FUNCŢIUNE

Una dintre performanţele acestei structuri se referă la gradul ridicat de flexibilitate a spatiului, prin multitudinea funcţiunilor pe care le poate adăposti. În funcţie de evenimentul dorit, prin rotirea plăcilor (acţionate printr-un sistem electronic, computerizat), acestea se fixează în poziţia dorită de organizator. Vorbind aici despre funcţiunea spaţiului, putem caracteriza structura ca fiind un pol, atractor urban, ce se adaptează pe funcţiunea dorită. Structura în sine nu se citeşte şi nu este fixă: se adaptează şi se mişcă încontinuu, în relaţie cu activitatea urbană. În funcţie de situaţie, accesul pe placă se realizează fie datorită terenului denivelat, fie prin intermediul unor scări elicoidale, plasate, de fiecare dată, la o altă «intrare».

Un alt element de performanţă a structurii, este reprezentat de adaptabilitatea acesteia, la orice tip de topografie a terenului. În funcţie de declivităţile acestuia, diametrul inelulului este modificat convenabil, astfel încât el devine, temporar, stâlp pentru pavilionul urban. Fixarea elementelor verticale de pământ, se realizează prin intermediul unor componente metalice, care pot fi montate sau demontate, indiferent de natura terenului, asigurând maximum de stabilitate.

STRUCTURĂ

Structura se compune din inele metalice, prinse între ele în punctul geometric de tangenţă. Aceste inele conţin, în interior, un sistem repetitiv de elemente, dispuse axial cercului, de forma secţiunii inelare, având rolul de rigidizare a suprafaţei de călcare şi de descărcare a sarcinilor către sol.

Suprafaţa de călcare este realizată dintr-un material uşor, reciclabil, evitându-se un sistem cu încărcări semnificative. Materialul îmbrăcă nucleul metalic, fiind adecvat unor activităţi de loisir. Structura giroscoapelor se compune în acelaşi mod, inelele având tot un nucleu metalic. Suprafeţele circulare pline sunt şi ele realizate dintr-un material uşor, reciclabil, translucid.

*Autor: Palita Andrei, student al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti.

Proiect notat cu nota 10 în anul 2011.

Centru de arhitectură în Cluj* (ARHITEXT NR. 3/2012)

Contextul general al amplasamentului este dat, pe de o parte de Castrum Clus – prima incintă de apărare medievală a Clujului de secol IX- şi pe de altă parte de zona pietonală a Pieţei Muzeului, care îmbină aerul medieval şi construcţiile de importanţă istorică şi arhitecturală (Biserica şi Mănăstirea Franciscană, Casa Memorială Matei Corvin, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei) cu vitalitatea şi atmosfera actuală.

Construcţia propusă presupune rezolvarea în cheie contemporană a doua tipologii spaţiale locale – curtea interioară şi gangul – spaţii care devin axă de compoziţie şi care le-am considerat a fi o analogie la incinta fortificată cu porţile de acces, precum şi la piaţa cu străzi medievale. Având la bază acest concept, am dorit ca centrul de arhitectură din Cluj să fie o «pâlnie» atât pentru breasla arhitecţilor şi pentru studenţii arhitecţi, cât şi pentru oricare alt locuitor interesat de arhitectură. Datorită acestui lucru am propus spre Piaţa Muzeului o faţadă perforată doar de un gang, dar care poate să contribuie prin materialul semi-transparent la atmosfera zonei.

Obeservând caracterul curţilor vecine, una mare, rectangulară şi luminoasă, cealaltă îngustă, lungă şi umbrită, am considerat importantă raportarea la acestea astfel că soluţia noastră a fost despărtirea centrului de arhitectură în două corpuri, care comunica direct prin subsol. De asemenea, am propus şi o eventuală legatură cu Casa Matei şi mai exact cu curtea acesteia aflată chiar în dosul sitului studiat.

Un alt aspect important a fost comunicarea cu lumina naturală prin materialele folosite la exterior semi-transparente şi transparente, şi care a fost pusă în valoare în spaţiul interior prin neutralitatea albului dominant folosit în texturi diferite.

O provocare pentru noi a fost realizarea unei structuri posibile pentru volumetria rezultată, care să reuşească să transmită forma şi în interior.

Funcţional, am încercat să dezvoltăm subsolul centrului de arhitectură, plasând în acest loc spaţiul flexibil alocat atât expoziţie, cât şi conferinţelor, zonele conexe (laboratoare, centru de documentare, cafenea) fiind poziţionate la suprafaţa. Acest lucru s-a datorat dorinţei de a crea un spaţiu activ, vizibil parţial din piaţă şi mai ales din propria curte.

  *Autor: Daria-Maria Hagea, Ildikó Tárkányi, studentă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca. Proiect notat cu nota 9 în 2012.

Clădire de birouri Cluj Napoca* (ARHITEXT NR.3/2012))

Amplasamentul proiectului se află pe latura nordică a străzii Avram Iancu, la intersecţia cu strada Kovacs Dezso, un sit valoros din punct de vedere urbanistic, economic şi istoric. Parcela este marginită pe latura nordică de zidul fortificaţiei medievale şi ruina Bastionului Zidarilor. În vecinătatea parcelei, pe locul vechii grădini botanice, se poate observa cota şanţului de apărare ce înconjura zidul de fortificaţie, mult mai joasă decât cota celorlalte parcele din frontul nordic al străzii.

În proiectul nostru am încercat să ne raportăm la această cotă prin coborârea curţii din spate, dezvăluind astfel şi mai mult din zid. Acest lucru a determinat şi organizarea spaţial-funcţională a clădirii. În partea dinspre curte se află sala de conferinţe şi foaierul, dezvoltate pe două niveluri, şi cafeneaua, iar spre stradă sunt spaţiile comerciale. Pentru a prelua diferenţa de nivel dintre stradă şi curte am propus o amenajare cu o serie de terase şi o rampă suplă pe lângă zid, detaşată însă uşor de acesta. Colţul dinspre intersecţie este marcat printr-un mic accent la nivelul acoperişului, devenind poate şi un eveniment în prea lunga stradă Avram Iancu.

Nivelurile destinate spaţiilor de birouri sunt accesate prin nodul de circulaţie dinspre calcan şi pot fi configurate în mai multe feluri, cu una sau două firme. Mansarda are o suprafaţă mai mică, însă se deschide generos spre centrul istoric printr-o terasă. Învelişul de sticlă al clădirii este dublat de panouri de tablă perforată ce alternează cu parasolare de sticlă translucidă, pentru a crea o atmosferă cu lumină difuză optimă pentru lucru, însă fără a pierde în acelaşi timp contactul vizual cu exteriorul. Acoperişul este în două ape, integrându-se în peisajul şarpantelor din centrul istoric al Clujului.

*Autori: Lázár Csaba şi Andrei Bacoşcă sunt studenţi ai Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca. Proiect notat cu nota 9 în anul 2012.

Amenajare librărie* (ARHITEXT NR. 3 /2012)

Proiectul prezintă o librărie aflată la subsolul unei clădiri vechi din centrul oraşului Timişoara. Iniţial aici se afla un depozit, la care subîmpărţirile existente s-au înlăturat. Pereţii de cărămidă existenţi, aflaţi într-o stare bună sunt păstraţi aparenţi ca bază a amenajării. Tema proiectului, a presupus utilizarea în proporţie de 80% a două materiale. Am ales să folosesc metalul şi betonul cu câteva accente de sticlă. Locaţia era deja împărţită în două zone cu înălţimi diferite. Din acest motv provocarea era aceea de a face spaţiile să comunice între ele într-un mod ce să fie benefic şi din punct de vedere funcţional. Acest lucru s-a realizat printr-un mic amfiteatru ce oferă o tranziţie lină, dar în acelaşi timp oferă posibilitate utilizării librăriei ca un mini spaţiu de conferinţe.

Cele două zone contrastează atât din punct de vedere al gradului de intimitate al spaţiului, cât şi a materialului ce predomină. Primul spaţiu, este mult mai liber, accesul se face pe o scara de beton. Al doilea spaţiu mult mai intim, prezintă un subspaţiu cu o înălţime diferită în care se află mici alcovuri. Conexiunea între spaţii este realizată de un perete vertical inscripţionat care se transformă, se înclină şi îşi schimbă dimensiunea în funcţie de necesitatea spaţiului. Peretele ce primeşte o mişcare în spirală în funcţie de poziţia sa fată de elementele orizontale creează, rafturi pentru cărţi, rafturi de expunere sau spaţii de depozitare. Librăria este împărţită în zone cu ajutorul unor elemente verticale pe care sunt inscripţionate numele secţiunilor. Atmosfera rece generată de prezenţa într-o proporţie mare a betonului si al metalului, este încălzită de cărămida aparentă şi de accentele de portocaliu apărute datorită scrisului şi a locului de stat. Fiind un spaţiu aflat la subsol, lumina naturală este aproape inexistentă. Lumina naturală marchează locurile de stat din nişe, pe când lumina artificială este folosită pentru a evidenţia tranziţia între materiale.

*Autor: Rupacici Oana, studentă a Facultăţii de Arhitectură din Timişoara. Proiect notat cu nota 9 în anul 2010