CASA IN ORAS** (Arhitext nr 2/2011)

OANA RUPACICI*

Proiectul din al doilea semestru al anului II a început printr-un exercițiu de lotizare pe o parcela din sudul orașului Timișoara. Au rezultat astfel loturi diferite pentru fiecare student în parte, lotul meu fiind unul cu calcan în ambele părți, cu o lungime la strada de 14m.
Orașul e văzut ca un mediu ostil, ce nu are dreptul să te privească decât atunci când te lași tu privit, viața în casă e semnalată în special noaptea, atunci când volumul de către stradă împrăștie lumină prin coaja de tablă perforată. E o relație cu strada limitată, în care prezența unui spațiu semipublic poate fi ghicită prin apariția unui copac in spatele a două planuri suprapuse ce marchează accesul. Apare astfel o curte de acces, ruptă de zona publică, în care intrare se realizează cotit, ca o trecere spre o altă lume, una liniștită și plină de siguranță, astfel că fațada dinspre grădină e una foarte vitrată în comparație cu cea de către stradă.
Nimic nu poate fi mai important în cadrul unei familii decât comunicarea și întreg spațiul casei se învârte în jurul acestui concept. Există relații vizuale între toate spațiile importante ale casei, însă este o vizibilitate permisă doar la limita spațiului creându-se astfel o anumită intimitate în adâncime. Acest lucru a fost posibil prin decalarea celor două volume principale, și prin faptul că în toată casa în afara spațiilor deservite, nu există pereți de compartimentare, iar separarea spațiilor se realizează cu ajutorul tubului scării ce crește în mijlocul casei. Scara devine astfel inima casei, în jurul căruia se învârt toate spațiile, ea e cea care hotărăște în ce măsură ai voie să vezi într-o anumită direcție. Caracterul puternic ascensional e marcat prin ridicarea tubului de scară de la sol și prin lăsarea liberă a acestuia în zona de către acces, dezvoltându-se pe trei nivele.
O temă importantă a casei a fost și zona copiilor care devine un adevărat domeniu. Am pornit de la ideea unui spațiu liber, în care copiii să crească împreună. Ținând cont de faptul că un copil are nevoie de o schimbare permanentă în mediul său pe măsură ce creste, am ales un spațiu ce se poate compartimenta cu ajutorul unor panouri glisante, dintr-un spațiu major, pot să apară până la patru spații diferite. Întreaga zonă e luminată printr-o curte dezvoltată pe verticală în care se află și scara ce duce spre terasă, iar o relație vizuală e posibilă spre stradă doar prin panourile de tablă perforată care la un moment dat pot să se deschidă.

* studenta an IV, Facultatea de Arhitectura, Universitatea Politehnica Timisoara
**proiect notat cu nota 9.88 in anul 2009

REZIDENTA PENTRU SENIORI ** (Arhitext nr 2/2011)

SABAU HORATIU VIRGIL*
















Cum este o comunitate? O comunitate prinde viață când e plină de experiențe și surprize (o piață, un scuar, o biserică). Unde găsim o comunitate închegată? În încercarea de a da un răspuns acestei întrebări, atenția s-a îndreptat asupra satului. În orașul modern, comunitatea nu mai există. Agitația cotidiană face din oraș o masă individualizată. Pe de altă parte, satul păstrează ideea de comunitate, legăturile dintre oameni sunt puternice, fiecare individ reușind să se gospodărească singur, apelând la ajutorul celorlalți doar daca e nevoie. Desi, la prima vedere satul nu oferă o experiență atât de puternică precum orașul, el prezintă o simplitate subtil, dar nu lipsită de coerență. Identificând aceste elemente, am considerat că satul este forma de organizare ideală a unei comunități. Privit din exterior, satul are o imagine extrem de dinamică, dată de acoperișurile caselor presărate într-un cadru natural, puțin controlat de intervențiile umane. Dominanta acestei imagini este biserica, așezata undeva mai sus, cu rol de semnal al întregului sat, dar și cu rol de liant al întregii comunități. Căminul de bătrâni propus încearcă să aducă ceva nou în organizare și sa îi ofere vârstnicului un cadru în care să își recâștige identitatea și demnitatea. Prin relaționarea cu alți vârstnici și implicarea în diferite activități specifice vârstei lor, aceștia se simt integrați în societate și își regăsesc sensul vieții. Având toate aceste elemente am încercat să creez un spațiu care să poată deservi atât nevoile rezidenților, cât și cele ale personalului, păstrând totuși un grad de separare între cele două. Zonele de zi sunt comune pentru toţi rezidenţii, stimulând comunicarea dintre ei, crearea de legături afective, atât de importante la această vârstă pentru îndepărtarea riscului de alienare sau înstrăinare. Pentru asigurarea integrităţii fizice şi psihice a rezidenţilor am creat mai multe funcţiuni care vor ajuta la stimularea mentală sau la întreţinerea corporală, şi anume: ateliere de creaţie, pictură, sculptură, modelaj, bibliotecă, etc. Prin acest proiect am dorit crearea unei alternative la ceea ce se întâmplă în ţară în acest domeniu, cu speranţa de a oferi un mediu propice care să răspundă la nevoile şi problemele reale ale vârstnicilor. Soluţia aleasă intervine asupra mediului înconjurător într-un mod discret, valorificând natura şi peisajul şi reprezintă pentru seniori un spaţiu de relaxare, în care să se simtă ca într-o familie, şi nu instituţionalizaţi.



*absolvent, Facultatea de Arhitrctura si constructii, Oradea
**Proiect de diplomaa notat cu nota 8.19 in anul 2010.

Proiect de amenajareinterioară Rectoratul UniversităţiiTehnice Cluj-Napoca** (Arhitext 2/2011)

Gavrila Adela Elena, Ghibu Iulia Camelia, Kadar Andreea Stefania*


Proiectul constă în amenajarea a trei spaţii ce aparţin Rectoratului Universităţii Tehnice: aula, sala de şedinţe şi sala de susţinere a doctoratelor. Noile funcţiuni sunt reprezentative pentru o asemenea institutie şi de aceea sursa de inpiraţie a propunerilor noastre este chiar aceasta.

Imaginea pe care o promovează Universitatea, cromatica regăsită la nivelul siglei (roşu, albşinegru), cât şi simboluri tehnice, se regăsesc în conceptul proiectului. Designul minimalist, modern, elegant, completează cadrulistoric al clădirii Rectoratului şi demonstrează actualitatea, cât şi influenţa pe care o are Universitatea. Cele trei săli se dezvoltă pe aceeaşi linie stilistică, având elemente comune care dau o coerenţă amenajarii.

Sala festivă pentru susţinerea publică a doctoratelor are o atmosferă elegantă generată de cromatică şi geometrizare. Legătura între tavanul deschis la culoare, care înalţă încăperea, şi pardoseala închisă care dă stabilitate, se realizează prin benzile luminoase.În tot acest cadru, peretele roşu reprezintă un fundal atrăgător ce concetrează atenţia asupra scenei. În propunerea noastră se disting trei zone dez voltate axial: cea destinată susţinerii doctoratelor, care domină spaţial, cea în care se amenajează bufetul, şi intermediar, o extensie a scenei, în care se pot expune materialele cu rol de completare sau rezumare a prezentărilor.


Sala de sedinţă din cadrul Rectoratului poate gazdui şi expoziţii temporare, această transformare fiind posibilă datorită unei piese de mobilier cu dublă funcţiune: masa / panouexpoziţional. Spaţial e marcată de bandoul rosu care dă personalitate sălii şi care sugerează: importanţa salii, acelui care conduce şedinţa, cât şi a piesei principale din expoziţie. O piesă cu caracter simbolic face trecerea de la vechi la nou, de la cadrul istoric al clădirii la cel minimalist al sălii: scaunul baroc, are o logică căutată - atrage şi provoaca într-un stil neoecletic. Conturarea spaţiului cu un imprimeu ce reia profilul orasului ClujNapoca, aduce o linie locală şi vitalizează atmosfera creata.

Aula, destinată festivităţilor şi conferinţelor de specialitate, e amenajată ca un cadruoptim, echilibrat, care la nivelul spectatorilor nu distrage atenţia. Un tavan luminos, pe care se imprimă schema unui circuit electric abstractizat, dă caracter şi unicitate spaţiului. Panourile de sticlă colorată, sunt serigrafiate cu formule tehnice, aceste simboluri fiind caracteristice tuturor facultăţilor din cadrul Universităţii.


* studenti an IV in cadrul Facultatii de Arhitectura si Urbanism, Universitatea Tehnica din Cluj Napoca
** proiect notat cu nota 10 in anul 2010

ANSAMBLU DE LOCUINTE – str. Dragalina, Cluj-Napoca** ( ArhitextNr 2/2011)

DAVID ANDREEA, MORARESCU COSMIN*

Conceptul de metamorfoză al ansamblului nostru de locuinţe se bazează pe transformarea caracterului considerat negativ al zonei - alunecările de teren - într-o calitate, bazându-ne pe caracterul său unic şi recognoscibil.
Pentru a aplica acest concept cu succes, a fost necesar un studiu asupra modului în care se comportă o alunecare de teren. În urma acestui studiu, am constatat că, deşi materialul din care este alcătuit solul pare uniform, în urma alunecării se vor observa la baza zonei afectate numeroase reziduuri solide, scoase la suprafaţă de substratul superior, majoritatea fiind fragmente de roci, de diferite dimensiuni.








Pentru a raporta acest studiu la tema propusă şi anume de locuire colectivă, am propus crearea unei paralele între cele 2 legături: corpuri de locuit – sit şi fragmente de roci - sit, ajungând astfel la o analogie între corpurile de locuit şi fragmentele de roci.
Scopul acestui concept ar fi astfel crearea unor corpuri de locuit care să „răsară” de sub sit, asemenea unor „pietre”. Bineînţeles, am dorit să iasă în evidenţă strânsa legatură cu caracterul atât de unic al zonei, precum şi cu caracterul de zonă de agrement al dealului Cetăţuii, care trebuie să permită existenţa unor perspective. Totodată, prin această amenajare am încurajat recuperarea majorităţii spaţiului verde utilizat pentru construire şi reamenajarea acestuia sub forma unor coline care se revarsă peste „pietrele”-locuinţe.
Volumetria astfel rezultată este una puristă, compensată prin amplasarea aparent dezordonată şi haotică a corpurilor de locuit, care ofera posibilitatea unei locuiri atât colective, cât şi semi-colective.
Căile de acces şi aleile pietonale se mulează pe panta dealului în aceeaşi formulă ca şi aleile deja existente în zonă, creând o iluzie de continuitate, deşi caracterul efectiv al zonei se shimbă din agrement în locuire.
Ansamblul este coerent din punct de vedere urbanistic, respectând toate normele care se referă la: retragerile de la carosabil şi de la parcelele laterale, distanţele între corpuri şi măsurile ecologice utilizate.


*studenti an IV, Universitatea Tehnica din Cluj Napoca, Facultatea de Arhitectura si Urbanism
**proiect notat cu nota 8, in anul 2010